1 Decembrie 2019 – 6 ani de cand am revenit in Romania, dupa ce am cutreierat intreaga lume. 6 ani de cand am considerat ca viata mea aici, acasa, poate sa fie la fel de buna sau chiar mai buna decat in alt colt al lumii. 6 ani de cand zborul si calatoriile au ramas doar un hobby iar viata mea a capatat alt sens alaturi de cei peste 600 de insotitori de bord pe care i-am ajutat sa zboare! Si ma bucur atat de mult cand realizez ca nu am gresit deloc, revenind acasa. Nu am niciun regret iar Romania, cu bune si cu rele, mi-a umplut acel gol pe care il simteam atunci cand eram departe.

Astazi este ziua in care citim articole despre patriotism, in care urmarim Parada si ne simtim mandri ca suntem romani. Ne punem ie, pozam steagul si zambim. Dar uitam ca ar trebui sa avem aceste sentimente in fiecare zi, nu doar azi. De cand am plecat prima oara din tara, am descoperit despre mine ca iubesc Romania. Iubesc lucrurile marunte, care fac din tara asta, acasa.  Jobul de stewardesa te schimba. Si m-a schimbat si pe mine, din primul moment in care am imbracat uniforma si am reprezentat tara noastra peste hotare. Te descoperi in fiecare zi, calatoresti, cunosti oameni noi si intelegi ca lumea e altfel decat ai crezut tu. Inveti sa te bucuri singura de momentele frumoase si sa apreciezi fiecare fulg de nea, fiecare gust, fiecare luminita de Craciun, indiferent de tara in care te afli cand o faci. Si sa te gandesti mereu la tara ta ca fiind buna, deosebita si…acasa. Si speri mereu ca o sa vina acea zi cand vei reveni acasa si vei avea puterea sa schimbi totul in mai bine.

Astazi e Ziua Nationala, ziua in care toti insotitorii de bord romani din intreaga lume aprecieaza fiecare cuvant romanesc si fiecare bucata traditionala, cauta sa urmareasca parada- online si sa pozeze drapelul, indiferent in ce colt al lumii s-ar afla. Poate ca multi dintre ei nu pot fi acasa, insa stiu sigur ca sufletul lor este langa Romania. Nu vreau sa fie un articol despre patriotism, insa vreau ca cei ce citesc aceste randuri sa inteleaga ca aceasta tara nu este pierduta si ca noi toti, atunci cand am parasit meleagurile romanesti, am inceput sa iubim cu adevarat Romania si sa speram ca atunci cand vom reveni acasa, lucrurile vor fi mai bune. Viata de stewardesa te schimba si te transforma intr-un roman mai bun, mai iubitor si mai..implicat. Imi amintesc si acum culoarul de zbor spre Vestul Europei, care mereu trecea pe deasupra Romaniei iar pilotii ne chemau in cockpit sa vedem, de sus, tara noastra. Nu vreau sa sune a cliseu, insa te simti mai aproape de casa atunci cand, pentru 30 de minute, de 3 ori pe luna, esti deasupra locurilor dragi…Romania, de sus din avion, pare perfecta!

Cat despre mine si intoarcerea mea acasa, pot sa spun ca sunt norocoasa. Am avut o cariera de zbor fara niciun raport sau plangere  de la vreun pasager sau coleg. Am fost mereu apreciata de manageri si colegi. Ceea ce, fara sa ma laud, inseamna mult, mai ales ca viata in Orient nu este la fel ca cea din Romania. Insa, desi calatoream, simteam, visam, la un moment dat, am inceput sa ma simt singura. Si invidiile prietenilor de acasa, care imi scriau ca stau printre troiene de zapada in timp ce eu eram la piscina, in  Sri Lanka, au devenit deodata invidiile mele, fata de ceea ce era acasa. Si, desi a fost poate cea mai grea decizie pe care am luat-o pana acum, m-am hotarat sa renunt la calatorii si sa vin acasa, la familie si prieteni si la locurile care ma faceau, mai demult, fericita. Acum, dupa  3.500 de ore de zbor, am invatat sa ma bucur de oamenii din jurul meu, de colegii de la jobul de birou pe care altadata il uram, de vacantele petrecute in 2, in 4, si nu singura, asa cum calatoream cand zburam, de mancarea de la mama si de agitatia din Bucuresti. Desi suna ciudat, a trebuit sa zbor mii de mile, ca sa ma bucur de ceea ce am astazi la doar un pas de mine, acasa, si sa ajung sa realizez care sunt lucrurile importante in viata.

Asa ca, pentru cele care viseaza sa devina stewardese, am doar un sfat: sa isi urmeze visul si sa faca ceea ce isi doresc, cu perseverenta. Pentru cele care nu viseaza sa zboare, sa nu excluda niciodata un astfel de job, pentru ca e posibil sa le aduca cele mai mari satisfactii si sa le transforme viata intr-una minunata. Iar pentru cele care inca zboara, departe de casa, sa nu uite si de…Romania.

De ce iubesc Romania, mai ales acum, dupa 6 ani de cand am revenit acasa? Pentru ca mi-a oferit tot ce imi lipsea si imi da sansa, zi de zi, sa schimb ceva in mentalitatea si educatia celor din jur. Pentru ca, asa cum este ea, cu bune si cu rele, e un loc sigur, care ma face sa zambesc si care in timp poate deveni un loc minunat. Nu sunt naiva si prin ceea ce fac, prin faptul ca pot sa ajut atatea sute de tinere sa isi indeplineasca visul de a zbura, stiu ca atunci cand ele se vor intoarce acasa, vor veni cu un suflu nou si cu dorinta de a schimba ceva aici. Si tara mea, mai merita o sansa.

Zboruri line tuturor si…La multi ani, Romania!