6 Motive pentru care nu regret ca am renuntat sa zbor

31 august 2017

 

De fiecare data cand revin din vacanta ma gandesc la vechea mea viata, aceea de stewardesa. Calatoriile, zborul cu avionul, hotelurile si vizitele pe alte meleaguri ma transpun mereu la viata de stewardesa, la agitatia si adrenalina pe care le traiam, zi de zi, luna de luna, atunci cand zburam. Nu spun ca nu-mi e uneori dor, insa in 95% din timp, nu am regrete pentru ca am lasat zborul si am revenit la viata „monotona” de acasa.

De data aceasta, probabil ca „trigger-ul” amintirilor mele a fost cursa Wizz Air spre Tenerife, lunga de 6 ore, in care am avut timp suficient sa imi amintesc cum zburam la orice ora din zi sau din noapte si trebuia sa fiu extrem de zambitoare si amabila cu toata lumea. Si imi placea sa fac asta. Am facut-o cu toata inima timp de 3 ani si jumatate insa a fost un moment greu cand am ales sa spun stop si sa plec din bula din Dubai, sa las viata lipsita de griji din Emirate si sa revin acasa. Dar, acum, dupa 4 ani de la revenirea mea in Romania, pot sa spun ca a meritat!

Petrec mai mult timp cu familia si prietenii

Probabil principalul motiv pentru care am renuntat la zbor a fost teama de a nu fi aproape de cei dragi. De fiecare data cand imi deschideam telefonul, dupa un zbor de 16 ore, simteam o spaima infricosatoare ca voi primi un sms despre cineva drag, sau ca s-a intamplat ceva iar eu nu am putut ajunge la timp acasa. Ajunsesem sa traiesc cu aceasta frica in ultimele 4 luni de zbor, asa ca nu a durat mult pana cand am decis ca cei de acasa sunt mai importanti decat aventura mea in Dubai, si am pus punct zborului. Nu am facut-o pentru ei, ci pentru mine, pentru bucuria pe care o simt de fiecare data cand mananc ciorba facuta de mama, acasa, pentru bucuria pe care o vad in ochii tatalui atunci cand se uita pe cer dupa avioane si rasufla usurat, bucuros ca am venit acasa, desi inainte imi ura mereu Zborui line, inainte de cursa…Acum simt o bucurie imensa de fiecare data cand ies la cafea cu prietenele din copilarie, cu oamenii care imi stiu toate secretele, partile proaste si zilele rele si tot sunt langa mine.

Am slabit 6 kilograme

Cand zbori noaptea, pe diferite fusuri orare, mananci in avion sau la hotel, inainte sa te duci la somn, problemele cu greutatea incep sa iti dea batai de cap. Am fost avertizata inca de la primul zbor ca in primele luni castigi cateva kilograme, asa ca nu m-am panicat atunci cand uniforma a devenit fixa, pentru ca in cateva luni am reusit sa revin la masurile de altadata. Totusi, dupa ce m-am lasat de zbor si am revenit la mancarea de acasa, netratata hormonal, am inceput sa mananc la ore fixe, 3 mese pe zi…am slabit 6 kilograme cat ai zice peste. Corpul meu a eliminat orice urma de „zbor”, asa am numit eu detoxifierea pe care am avut-o la revenirea in Romania. Corpul meu s-a modelat frumos, celulita a disparut iar intreg organismul meu a devenit mai puternic, de la par, unghii, fier, etc.

Dorm noaptea si ma trezesc odihnita

Somnul, sau mai bine spus, insomniile, au fost marea mea problema atunci cand zburam. Desi in primii 3 ani nu am avut nicio problema si puteam dormi, oricand, oricat, oriunde, in ultimele 6 luni m-am luptat cu insomniile si oboseala cronica. Zborurile de noapte, cele de Australia sau SUA, la rand, si-au pus amprenta asupra programului meu de somn. Si am inceput sa nu mai reusesc sa ma odihnesc. Indiferent cand si cum reuseam sa dorm, ma trezeam obosita si lipsita de vlaga. Ei bine, dupa primele 2 saptamani acasa si dupa un program riguros de somn, de la 23.00 la 08.00, am inviat! Mi-am recapatat energia, somnul meu a devenit adanc si odihnitor si am scapat de vesnica stare de somnolenta si oboseala!

Mi-am facut propria familie

Dupa sute de zboruri in care am admirat familiile perfecte care calatoreau in destinatii exotice, tinerii casatoriti care mergeau in luna de miere, iubitii care nu se puteau desparti in aeroport, am inceput sa tanjesc si eu la asta. Aeroportul este, probabil, locul in care vezi cele mai multe tipologii de oameni, multe persoane triste, care isi iau la revedere si o pornesc pe un nou drum, dar ai sansa sa surprinzi si bucuria revederii, la cei care revin acasa. Imediat dupa ce am luat decizia sa revin in Romania, am avut norocul ca lucrurile sa se aseze asa cum trebuie. Deodata, a parut ca viata mea a intrat pe fagasul ei normal iar lucrurile pe care doar mi le dorisem pana atunci, au inceput, rand pe rand, sa se implineasca. Asa l-am intalnit pe Mihai, sotul meu, si am reusit sa imi fac o familie frumoasa, alaturi de un om pasionat si el de televiziune…si calatorii! Cu siguranta nu as fi putut avea o astfel de relatie atunci cand zburam, nici la distanta si nici chiar daca el ar fi venit in Dubai, fiindca eu sunt genul care ofera tot si zburand, fiind mereu obosita sau pe drumuri, nu as fi putut fi implicata 100%.

Am evoluat si am lasat loc altor aventuri

Cand am inceput prima oara sa zbor, aveam 24 de ani. Eram tanara, plina de energie si aveam speranta ca pot muta muntii din loc. Trebuia doar sa incerc! Asa am ajuns stewardesa si asa am reusit in tot ce mi-am propus! Da, sunt ambitioasa si asa se face ca de la 24 la aproape 28 de ani, am vazut intreaga lume, am cunoscut sute de oameni dragi, mi-am facut zeci de prieteni. Am zburat mii de mile, am invatat sute de pagini de informatii care imi vor folosi toata viata…Am invatat ce inseamna empatia, ce inseamna sa citesti in ochii unui om cu care nu vorbesti aceiasi limba, ce inseamna sa iubesti neconditionat si sa alegi sa fii bun, atunci cand poti totusi sa faci rau. Am invatat ca indiferent ce ma asteapta pe viitor, pot sa reusesc si ca dupa ce ai fost stewardesa, poti sa faci orice! Am trecut de etapa zbor, layover, pasageri si acum vreau sa impartasesc din cunostintele mele celor care vor sa invete, vor sa auda si stiu sa asculte. Aleg sa fiu o sursa de inspiratie pentru cei care sunt langa mine si pentru cei care ne citesc!

Am jobul pe care mi-l doresc

Cand am revenit acasa, am revenit la televiziune, la prima mea dragoste. Nu stiam atunci ca si aviatia avea sa fie tot ca un microb si ca nu voi mai scapa de ea, niciodata. Dupa Wizz Air si Emirates, nu aveam unde sa ma mai duc, mai bine de atat, ca stewardesa… Am lasat zborul pentru un job pe care mi-l doream de 2 ani si in acelasi timp am reusit sa cresc cel mai citit blog pentru stewardese, din Romania – Cum Ajungi Stewardesa. Numele Cristina Toader este asociat imediat cu aviatia si, oricine se refera la stewardese, imi cere parerea in domeniu. Am pregatit sute de cursanti care acum umplu cerul in toata lumea, la toate marile companii aviatice. Pot sa povestesc aventurile mele tuturor, atat prin prisma site-ului pe care scriu aproape zilnic, cat si personal, atunci cand cursurile imi permit sa fiu in legatura directa cu toti cei interesati. Asadar, am acum un job care imi permite sa calatoresc in toata lumea (pentru ca o fac, aproape lunar), sa intalnesc mereu oameni noi (cursanti, oameni care ne scriu si sunt curiosi despre aceasta meserie) si sa descopar lucruri noi, fiind permanent conectata la tot ce e nou. Am sansa sa spun, in fiecare zi, povestea magnifica a jobului de stewardesa si sa expun, partial, ce inseamna viata de stewardesa. Pentru ca pana nu imbraci uniforma si nu pasesti in avion reprezentand o companie aeriana…nu intelegi pe deplin ce inseamna Viata de Stewardesa!

Inchei acum, cu un zambet optimist si cu increderea ca am ales corect, cu sufletul, asa cum am simtit ca trebuie sa o fac, si chiar daca iarna, cand e foarte frig, recunosc ca regret vremea calda din Dubai, in restul timpului ma bucur de fiecare motiv, de fiecare suras, de fiecare moment petrecut acasa si cu voi si de faptul ca am astfel sansa sa fac aceasta meserie cunoscuta in Romania si sa dau sansa atator oameni sa isi inceapa cariera in aviatie! Am schimbat multe vieti pana acum si voi continua sa o fac! Si oricand voi simti ca ma doare sufletul de dor de zbor…am sa revin la aviatie, pentru ca…niciodata sa nu spui niciodata!

Ramaneti aproape si…Zboruri Line!

 

13 Comentarii

  • Reply Ioana 31 august 2017 at 3:21 pm

    Cate zile stai intr o tara ca stewardesa? Mai mult de 3?

    • Reply Cristina Toader 1 septembrie 2017 at 11:11 am

      Depinde de destinatie. Layoverul este de la 24 de ore la 70 de ore. Dar cu tot cu zborul dus-intors esti uneori plecat pana la 5-7 zile, legate.

  • Reply Frica De Zbor .ro 1 septembrie 2017 at 8:42 pm

    Dacă ar vedea cei cu frica de zbor această latură, umană, a personalului navigant, poate s-ar mai liniști și ar înțelege că și ei își doresc să ajungă acasă cu bine, și ca zborul să decurgă bine…

  • Reply Alexandra 5 septembrie 2017 at 8:26 am

    Buna Cristina! In primul rand iti multumesc pentru faptul ca impartasesti cu sinceritate din experienta ta de zbor! M-ar ajuta enorm sa stiu daca aparatul dentar este un impediment. Mai am putine luni de purtat, insa am aflat ca pe data de 10 septembie se fac recrutari pt Orient si nu as vrea sa pierd ocazia( dat fiinf ca am si o varsta inaintata pt asemenea job 🙂 iti multumesc anticipat !

    • Reply Cristina Toader 5 septembrie 2017 at 9:08 am

      Buna! Pentru Orient nu este acceptat aparatul dentar..imi pare rau!

  • Reply Ana 2 august 2018 at 2:49 pm

    Cam urata a fost exprimarea “dupa Wizz Air si Emirates nu aveam unde sa ma duc mai bine” .. putina empatie pt colegii de la Blue Air si Tarom.. viata nu e chiar roz la Wizz Air si asta se stie foarte bine😉

    • Reply Cristina Toader 2 august 2018 at 3:00 pm

      Pentru mine la Wizz a fost absolut perfect :)! Nu pot reprosa nimic…

  • Reply Denise 2 august 2018 at 3:30 pm

    Buna Cristina!Dacă înălțimea mea nu este una tocmai favorabilă (1,60), crezi ca as avea șanse la vreuna din companiile de zbor?

    • Reply Cristina Toader 25 august 2018 at 9:46 am

      Bineinteles! Te incadrezi la toate companiile, mai putin la wizz air!

  • Reply Denise 2 august 2018 at 3:32 pm

    Buna Cristina!Dacă înălțimea mea nu este una tocmai favorabilă (1,60), crezi ca as avea șanse sa fiu însoțitor de zbor?

  • Reply Delia 28 ianuarie 2019 at 2:34 pm

    Buna . Am si eu o intrebare . Am 18 ani si de mică imi doresc sa devin stewardesa. Cum ce ar trebui sa incep?

  • Comenteaza