Interviu cu Daniela – fosta cursanta – viitoare stewardesa Lauda Air

2 decembrie 2019

 

Pe Daniela am cunoscut-o la cursul Cum Ajungi Stewardesa din luna septembrie. In doar cateva saptamani dupa participare, aceasta si-a indeplinit visul si va imbraca uniforma Lauda Air. Desi are doar 18 ani, cu ambitie si incredere, a reusit sa se angajeze imediat. Iata povestea ei:

1. Cand ai ales acest drum, spre meseria de stewardesa?

Am realizat ca vreau sa devin insotitor de bord de la 7 ani, dupa un zbor cu avionul alaturi de tatal meu. Si acum tin minte cat de frumoase erau acele stewardese pe care le-am intalnit si atunci a fost momentul cand mi-am propus ca eu asta trebuie sa fac, sa zbor.

2. De ce ai ales Lauda Air/Ryanair ca sa iti incepi cariera in aviatie?

Am aplicat la Ryan Air initial, apoi, dupa ce am luat interviul, am fost repartizata la compania Laudamotion. Compania aeriana nu prea a contat foarte mult pentru mine, eu doar imi doream sa zbor pe postul de insotitoare de bord. Dar este o companie cu un echipaj tanar, frumos si cu uniforma foarte frumoasa pe care abia astept sa o imbrac.

7-8 Decembrie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti (include pregatire pentru Emirates). Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/

3. Ce ne poti spune despre etapele interviului de angajare ca stewardesa?

Interviul a fost mult mai usor decat ceea ce imi imaginam. Asta si datorita faptului ca stiam in mare parte despre ce este vorba, de la curs. Interviul a inceput cu testul la engleza care a durat 20 de minute (prima parte a fost grila iar a doua parte a fost sa realizam o scrisoare prietenului despre ultima vacanta sau o scrisoare supervizorului cu o situatie din avion). Dupa testul la engleza a fost prezentarea companiei, iar apoi am fost grupati doi cate doi pentru interviul fata in fata cu recrutorul.

4. Esti foarte tanara, ai doar 18 ani. Te astepti sa intampini probleme o data cu inceperea acestei meserii?

Mereu exista probleme, cred eu, important este insa sa trecem peste ele cu zambetul pe buze si cu optimism. Sunt putin emotionata cu tot ce va urma, ma voi muta atat pentru training dar si pentru zbor, dar sunt sigura ca va fi bine.

5. Ce crezi ca a contat la interviu? De ce ai fost aleasa tu, pentru angajare?

La interviu a contat foarte mult zambetul, am incercat pe tot parcursul zilei sa zambesc, sa vorbesc frumos cu toti cei din jur si bineinteles ziua interviului a fost si un test al rabdarii deoarece am avut mult de asteptat rezultatele si conversatia de la final cu recrutorul.

6. De ce ai ales o companie din Europa?

Am ales o companie din Europa si nu m-am indreptat spre Orient deoarece nu imi permite varsta, am doar 18 ani. Plus ca sunt oarecum aproape de familie si prieteni. Nu am vrut sa mai astept sa fac 21 de ani, am ales sa incep de acum acest job pe care mi-l doream foarte mult.

7. Ce sfaturi le poti oferi celor care inca nu au obtinut jobul de stewardesa?

Am un singur sfat pentru cei ce isi doresc o cariera in domeniu: incercati, iar daca nu reusiti, incercati iar! Daca va doriti cu adevarat acest lucru merita sa duceti acest lucru la capat! Evident, sansele de rusita cresc daca alegeti sa va inscrieti la cursul Cristinei, “ Cum ajungi stewardesa”. Ana si Cristina sunt fetele ce se ocupa de formarea voastra, iar acest curs pe multi din noi, cei ce am aplicat la diferite companii aeriene, ne-a ajutat foarte mult!

7-8 Decembrie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti (include pregatire pentru Emirates). Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/

Nu sunt comentarii

Comenteaza