Nicoleta este facuta pentru jobul de stewardesa. Cu un zambet larg, empatica si mereu atenta la cei din jurul ei, a ales aviatia pentru ca i se potriveste manusa. Cand am cunoscut-o, in cadrul Academiei Jetav, entuziasmul si increderea ei au fost pur si simplu molipsitoare. Asa ca, mai jos, ne impartaseste experienta ei si cum a reusit sa treaca de unul dintre cele mai dificile interviuri: Emirates.
Cum ai decis sa participi la interviul Emirates si sa alegi acest drum, de insotitor de bord?
Am decis sa particip la interviul Emirates datorita incurajarilor primite de intructorii din cadrul Academiei Jetav si al Cristinei Toader (Cum Ajungi Stewardesa). Acestia m-au indrumat pas cu pas si mi-au oferit incredere in mine pentru ca, initial, voiam sa incep acest drum intr-o companie din Europa pentru a prinde experienta in domeniul aviatic, iar pe urma as fi avut curajul sa tintesc catre una dintre cele mai bune companii din lume.
Drumul de insotitor de bord l-am ales de cand eram in liceu pentru ca am fost fascinata de stilul de viata si sutele de povesti frumoase pe care le-am auzit despre acest domeniu, fiind o persoana dinamica, stiam ca locul meu nu este intr-un mediu monoton.
Cum a decurs recrutarea pentru tine?
Recrutarea a fost plina de emotii pe care le-am diminuat pe parcursul probelor. Totul a fost foarte bine organizat. Aveam idee in ce constau probele, la curs am facut de multe ori simulari ale interviului Emirates, nu a fost nimic neașteptat, iar in acest fel, performanța mea a venit de la sine.
Urmatorul curs Cum Ajungi Stewardesa: 15-16 Februarie
Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/
Ce probe ti-au ridicat cele mai mari probleme?
O singura proba mi-a ridicat probleme, cea de grup, unde a trebuit sa demonstram aptitudinile noastre de lucru in echipa, creativitate si rezolvarea intr-un timp relativ scurt a anumitor situatii intampinate in domeniul ospitalier, deoarece aceasta necesita mai multe lucruri facute in acelasi timp.
Ce ne poti spune despre oferta companiei Emirates?
Compania Emirates se claseaza printre cele mai bune companii aeriene, reprezentând cuvantul “eleganta” din toate punctele de vedere. Dupa ce ai luat un interviu, urmeaza sa te muti in Dubai, iar acestia iti asigura cazarea intr-un apartament impreuna cu unu sau doi colegi. Incepi printr-o perioada de training, timp de doua luni in care trebuie sa dai tot ce ai mai bun si sa te concentrezi la examene. Emirates zboara in mai mult de 160 de destinatii din lume, unde ai ocazia de a ramane cateva zile, calatoresti in intreaga lume, la un nivel inalt, avant posibilitatea sa avansezi in companie.
Ce experienta anterioara aveai, inainte de a merge la interviul Emirates?
Inainte sa termin Academia Jetav si sa fac cursul Cristinei Toader, lucram de trei ani in receptia unui hotel, ceea ce m-a ajutat enorm la interviu, pentru ca recrutorii doreau candidati cu cel putin un an de experienta in domeniul ospitalier.
Care crezi ca au fost atuu-rile tale, pentru care ai si obținut jobul?
Pot spune ca atuu-rile mele au constat in faptul ca desi aveam emotii, am incercat sa nu arat acest lucru, vorbind calma si increzatoare, dar mai ales, am legat de domeniul aviatic toate raspunsurile pe care le-am primit la interviul final.
Ce le poti spune celor care isi doresc acest job?
Sa se pregateasca prin acumularea a cator mai multe informatii despre compania pe care si-o doresc si pregatirea adecvata pentru interviuri, recomand cursurile Cristinei Toader, pentru ca atunci cand cunosti cat mai multe detalii esti mult mai sigur pe tine si stii despre ce este vorba.
Felicitari si zboruri line, Nico!
Urmatorul curs Cum Ajungi Stewardesa: 15-16 Februarie
Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/
Nu sunt comentarii