Interviu cu Ana-Maria, viitoare stewardesa Aer Lingus

29 martie 2017

 

Pe Ana-Maria o cunosc de mult timp. Pare ca suntem prietene de-o viata fiindca am trait, langa ea, emotia fiecarui interviu si a fiecarei reusite a ei. A obtinut jobul mult visat, de stewardesa, la Primera Air si Aer Lingus, insa s-a orientat catre compania irlandeza, fiind o companie nationala. Cu o fire vesela, mereu zambitoare si extrem de ambitioasa, Ana Maria isi incepe aventura printre nori in cateva zile. Mai jos puteti citi povestea ei si sfaturile pentru cei la inceput de drum, ca si ea! Zboruri line!

1.Cum si cand ai realizat ca vrei sa ajungi stewardesa? E un vis pe care il aveai de cand erai copil sau ti l-ai descoperit mai tarziu? 

Wow! A fost un vis descoperit mai tarziu! Mai exact, in urma cu 2 ani cand lucram in Abu Dhabi, la o companie de HR. Am avut norocul sa intalnesc si sa leg prietenii cu foarte multi Cabin Crew de la Compania Etihad. Petrecandu-mi timpul liber cu acestia mi-am dat seama ca ceva lipsea din viata mea. Multi dintre noi ne-am dorit o cariera de succes, stand intr-un birou, un job bine platit, insa important este sa te descoperi si sa stii cu exactitate ceea ce iti doresti de la viata, pentru a lupta pentru acel ceva. Eu aveam acest lucru, insa imi lipsea ceva. Fiind o fire foarte energica si sociabila, niciodata nu mi-a placut sa stau intr-un singur loc. Fiecare zi mi se parea la fel: acelasi program, acelasi birou, aceleasi documente…Intr-un cuvant, era o rutina si o continua monotonie.

Dupa cum am spus, locuiam in Abu Dhabi unde sunt foarte multi romani Cabin Crew. Ma amuz de fiecare data cand imi aduc aminte ca oriunde mergeam, fie restaurant, fie farmacie sau chiar spital, eram catalogata drept Cabin Crew si beneficiam (fara voia mea) de discount (dupa cum stiti atat Compania Etihad cat si Emirates ofera multe beneficii). Eram din ce in ce mai fascinata de lumea aviatiei, si nu pierdeam nicio ocazie sa nu pun intrebari… dar de ce? dar cum? Asa am avut prilejul sa o cunosc pe Cristina Toader, o persoana speciala si totodata draga sufletului meu. Urmand Cursul Cum Ajungi stewardesa pot spune ca mi-am depasit conditia, aceea de a visa…intr-un vis devenit realitate.

2.  Ai aplicat, asadar la Aer Lingus. De ce? 

A fost o intamplare, insa o intamplare fericita, de care azi sunt foarte mandra. Nu stiam foarte multe despre aceasta companie si cred ca acest lucru m-a ajutat in a-mi controla emotiile. Aer Lingus apartine statului Irlandez, ceea ce ofera o multime de beneficii. In plus, SKYTRAX a premiat Aer Lingus cu 4 stele, pentru calitatea ireprosabila a serviciilor oferite clientilor sai. Aer Lingus zboara si curse transatlantice, fiind in plina ascensiune cu noi rute in SUA. Deci, pot spune ca sunt norocoasa si ca „trifoiul cu 3 foi” mi-a purtat noroc.

3.  Cum a fost interviul de recrutare?

Interviul a fost de tip Assessment Day, doar cei invitati se puteau prezenta. La interviu am fost in jur de 40 candidati. Prima proba a fost verificarea actelor: trebuia sa ai CV-ul, poze tip pasaport+ full body, pasaportul in original si copie dupa acesta. Cine nu a avut pasaportul sau expira in mai putin de un an, nu a trecut mai departe. A urmat verificarea tatuajelor. S-a pus foarte mare accent pe acest lucru, drept dovada ca din cei 5-6 candidati care aveau tatuaje, s-a mai intors in sala doar o singura persoana.

A doua proba a fost testul de engleza, care a constat in mai multe exercitii de gramatica si un eseu, in cazul meu am avut de facut un PA cu privire la o noua oferta care trebuia sa cuprinda mancare+bautura+desert. Dupa aceasta proba, am luat o scurta pauza, timp in care s-au corectat testele. Dupa, am mai ramas 25 candidati.

A urmat prezentarea companiei, beneficii, reach test si un mic „joc” in care trebuia sa ne prezentam in fata colegilor. In ciuda faptului ca recrutoarele au specificat ca nu este o proba eliminatorie, multi candidati au plecat cu „stangul” catre interviul final, crezand ca a fost doar un „mic joc”. Trebuia sa ne prezentam si sa spunem cateva cuvinte despre noi, insa cele 4 recrutoare au fost foarte atente la felul in care ne exprimam, cum gesticulam, cum ne comportam in fata colegilor. In jurul orei 18:00 am intrat la interviul final, care a durat in jur de 20-25 minute.Au fost intrebari standard: De ce cabin crew? De ce Aer Lingus? Ce situatii am intampinat la actualul loc de munca? Cum am rezolvat?De ce consider ca sunt un candidat bun? Doar 6 dintre noi au luat acest interviu si doar 4 vom merge in Dublin sa incepem o noua viata!

4.  Urmeaza, deci, sa zbori pentru compania Aer Lingus. Crezi ca iti va fi usor in noul job? Ce „probleme” te astepti sa intampini? 

Sunt foarte emotionata, dar in acelasi timp echilibrata si foarte constienta de ce urmeaza. Pot spune ca acum incepe greul, deoarece vor urma 6 saptamani de Training, in care vom fi pregatiti sa facem fata tuturor situatiilor. Sa fii insotitor de zbor nu inseamna sa fii „chelnerita in aer” cum am mai auzit… Insotitor de zbor este in primul rand o responsabilitate, deoarece ne ocupam de siguranta si confortul pasagerilor. Nu este un job tocmai usor, in spatele oricarui insotitor de zbor se afla multa munca, multe ore de studiu, examene si multa dorinta de a excela. Insa, NIMIC nu mai conteaza atunci cand faci ceea ce iti doresti si ce iti place. In curand voi zbura catre Dublin .Intotdeauna am fost atrasa de necunoscut. Este o noua provocare deoarece in fiecare zi voi descoperi oameni, culturi, obiceiuri noi, insa cu siguranta ma voi adapta repede. Singurul lucru care isi va pune amprenta pe evolutia mea va fi dorul de casa, de familie si prieteni.

5. Ce crezi ca a contat la interviu? Ce a facut diferenta intre tine si ceilalti candidati? 

Din punctul meu de vedere consider ca simplitatea si naturaletea si-au spus cuvantul. Am fost EU! De cand am pasit in incinta acelui hotel am fost relaxata si foarte pozitiva si am plecat cu gandul ca daca este pentru mine..va fi! Si a functionat, deoarece in ciuda oboselii acumulate pe parcusul zilei, am zambit incontinuu, remarcand si recrutoarele acest lucru. Am fost sincera si cred ca s-a simtit asta. Am reusit sa leg o conexiune cu recrutoarele, si totul a decurs foarte natural. La finalul interviului a fost si o situatie amuzanta, recrutoarele intrebandu-ma daca vreau sa servesc o prajitura, eu fiind „flamanda” dupa vreo 8 ore de adrenalina si multe emotii…Bineinteles ca raspunsul nu s-a lasat foarte mult timp asteptat…DAAAAAA!!

6.  De ce ai ales o companie din Europa si nu te-ai orientat catre Orient?

In ciuda faptului ca am locuit timp de 6 luni in Abu Dhabi, si practic acolo s-a declansat acest „microb” numit aviatie, nu am ales sa merg la o companie din Orient,deoarece organismul meu nu s-a putut adapta la clima de acolo.O serie de factori au contribuit la o puternica dereglare hormonala, ceea ce m-a impiedicat sa mai locuiesc in aceea tara. A fost o experienta unica, din care am invatat foarte multe lucruri si care m-a maturizat foarte mult. O noua calatorie se apropie cu pasi repezi, mai exact in Dublin. Sunt nerabdatoare sa fac cunostinta cu acest oras, de care am auzit numai cuvinte de lauda.

7. Sfaturi pentru cei care isi doresc o cariera in domeniu?

Sfatul meu pentru toti cei ce isi doresc sa devina insotitori de zbor este de a nu renunta la visul lor. Sa nu fie dezamagiti daca nu reusesc din prima, din contra sa invete din experienta pentru a deveni mai buni. Si nu uitati…Zambiti!

Suntem foarte mandri de tine, Ana-Maria! La fel si de Alex, cursantul nostru, cu care va fi colega la Aer Lingushttps://www.cumajungistewardesa.ro/povestea-lui-alexandru-viitor-insotitor-de-bord-aer-lingus/!

Daca vrei sa te pregatesti pentru jobul de stewardesa si sa iti cresti sansele de reusita la interviul de angajare, participa la cursul intensiv Cum Ajungi Stewardesa din 6-7 Mai! Detalii aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/6-7-mai-curs-de-pregatire-pentru-interviul-la-o-companie-aeriana/

 

Nu sunt comentarii

Comenteaza