Viata de stewardesa. Interviu cu Feroz, 4 ani stewardesa la Emirates

4 octombrie 2017

 

A intarziat la primul interviu de stewardesa, si-a intalnit actualul sot intr-un…supermarket din Cape Town si a calatorit in 4 ani, cat pentru o viata de om. Feroz a fost stewardesa la Emirates si a acceptat astazi sa ne spuna povestea ei, care sunt plusurile si minusurile vietii de stewardesa si cat de repede a avansat in acest domeniu. La 27 de ani si-a inceput cariera in aviatie si desi acum nu mai zboara, nu exclude ca pe viitor sa imbrace din nou uniforma de stewardesa.

1. Cum si cand ai realizat ca vrei sa ajungi stewardesa? Cand ai inceput acest domeniu, nu se stiau foarte multe despre acest job.

Contrar asteptarilor, eu nu mi-am dorit sa fiu stewardesa de cand eram mica. Am cochetat cu diferite domenii de activitate si undeva pe la 27 de ani am luat hotararea sa fac o schimbare in cariera.  Pe vremea aceea, o prietena care si acum lucreaza la Oman Air imi povestea cat de fascinanta este viata de stewardessa, iar eu la randul meu eram fascinata de calatoriile ei si ma regaseam in povestea ei prin prisma faptului ca intotdeauna mi-am dorit sa calatoresc mai mult. Dar asta era un vis, nu ma gandeam ca pot face asta in timp ce lucrez desi nu era o noutate pe piata joburilor. Astfel, a aparut interesul pentru o cariera de insotitor de zbor si am inceput sa  fiu din ce in ce mai curioasa.

2. Ai aplicat asadar la Emirates. De ce? Ce experienta anterioara de munca aveai inainte de aviatie?

Pana sa aplic la Emirates am avut locuri de munca variate, am lucrat inca din primul an de facultate. De la ospatar, pana la analist de comunicare si administrator plati in banca. In trecut am avut sansa sa plec cu programul Work&Travel in America unde alaturi de studenti din toata lumea am lucrat la un hotel pe toata perioada verii si mi-a placut mult mediul acela cosmopolit unde am avut sansa sa interactionez cu diferite culturi. Iar exact inainte de Emirates lucram la banca si de curand fusesem promovata intr-un Private Banking unde sansele unei cariere in domeniu erau promitatoare.

Cu toate acestea, stiam ca asta implica multe zile petrecute intr-un birou si multa rutina. Nu a durat mult pana ce am inceput sa aplic si eu pentru companiie aeriene din Orientul Mijlociu. Stiam ca acolo nu se cerea sa ai Scoala de Aviatie absolvita, ci iti ofereau ei trainingul necesar. Un avantaj semnificativ, tinand cont de costurile cursurilor unei scoli de aviatie, care nu intrau in discutie. Primul interviu pe care trebuia sa il am cu cei la Oman Air l-am ratat,nu am putut ajuge la timp, dar consider ca asta s-a intamplat pentru ca o sansa mai buna ma astepta si totul se intampla cu un motiv. La cateva zile a urmat interviul cu Emirates, companie de care stiam deja multe lucruri pozitive.

3. Cum a fost la interviul de recrutare? Iti mai amintesti?

Cel mai mult mi-au ramas intiparite in minte persoanele cu care am interactionat si cu care m-am intalnit mai tarziu pe acelasi zbor catre o noua viata. M-am intalnit cu unii dintre ei pe zbor si am legat o prietenie pe care am pastrat-o si in momentul de fata. Pe atunci nu exista interviul direct cu angajatorul ci prin intermediul unei companii de recrutare,  iar dupa proba testului de engleza si discutia de grup urmau alte probe tinute de catre cei de la Emirates. Au fost 3 zile de probe unde au participat sute de candidati, iar dintre acestia au ramas 70 de persoane pentru interviul cu angajatorul. Dupa interviul cu Emirates, eram optimistia si vizualizam deja cum viata mea se va schimba. Eu intotdeauna am fost o persoana visatoare, insa stiam ca trebuie sa muncesc pentru visele mele. Magic doesn’t just happen..

Dupa ce am fost selectata si am primit Golden Call-ul am fost cea mai fericita! Visam cu ochii deschisi cum mergeam prin aeroport si cum voi reprezenta compania imbracata in uniforma de stewardesa.

12-13 Septembrie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/

4. Ai lucrat la Emirates 4 ani. Care este parerea generala despre companie si colegi?

Emirates investeste mult in angajati sai prin oferirea de traininguri performante. Compania care zboara catre cele mai multe destinatii din lume si salarii competitive. Este un mediu cosmopolit unde ai ocazia sa interactionezi cu colegi din peste 80 de tari, ceea ce intotdeauna mi-a placut – asa fiu inconjurata de diferite tipuri de personalitati de la care cu siguranta am de invatat cate ceva. Unul dintre dezavantajele pentru care am si renuntat la job a fost cu siguranta programul de munca. Pentru mine asta a reprezentat un minus destul de mare pe termen lung, daca la inceput lucram la Economy Class – programul nu era foarte solicitant, iar zborurile variau, cand am ajuns in Business Class aveam un program foarte haotic unde aveam numai zboruri scurte unul dupa altul cu timp limitat de odihna.
Dezavantaje sunt in orice companie insa, facand un bilant, experientele placute din timpul calatoriei compenseaza celelalte dezavantaje.

5. Cum este viata in Dubai pentru o femeie din Romania?

Odata ajunsa in Dubai am facut cunostinta cu o lume necunoscuta mie, insa fascinanta. Dupa ce am inceput sa ies si sa imi fac prieteni, Dubaiul a insemnat acasa pentru mine. Are un farmec aparte pe care la inceput nu am stiut cum sa il definesc. Multi vad Dubaiul ca pe un oras artificial, unde lumea este condusa si influentata de lucrurile materiale. Depinde in ce postura esti, eu insa am vazut Dubaiul ca locul unde ma intorc dupa ore lungi de zbor, acasa, locul unde prietenii mei deveniti atunci familie ma asteptau. Este adevarat ca oamenii fac locul mai frumos.

Conteaza foarte mult de cine te inconjori inca de la inceput, din perioada trainingului pentru ca ei vor deveni intr-un fel familia ta, sprijin moral si ajutor de nadejde. Eu am fost norocoasa sa imi fac prieteni de la care an avut de invatat si cu care acum dupa 2 ani de cand am plecat din Dubai inca tinem legatura si ne vedem cand avem ocazia.
Ca femeie in Dubai trebuie sa fii precauta atunci cand iesi cu persoane necunoscute si sa nu faci compromisuri. Dubaiul este mai permisiv fata de alte orase din Orientul Mijlociu, totusi sunt cateva reguli de comportament de care trebuie sa tii cont. Cele mai multe interdictii sunt legate de tinuta si gesturi. Tin minte ca am primit un training special de acomodare in prima saptamana care ne invata cum sa ne comportam in Dubai si care sunt obiceiurile si traditiile din Orient.

6. Ai intampinat probleme tehnice sau medicale pe zboruri?

Am intalnit tot felul de situatii pe zboruri in toti acesti patru ani.  Am avut un caz nefericit cand un pasager a facut un atact de inima si a cazut exact in fata scaunului meu unde eram deja pregatita in pozitia de aterizare. Este important sa iti pastrezi calmul in astfel de momente si sa arati ca esti stapan pe situatie pentru a inspira siguranta pasagerilor. Este o munca de echipa unde conteaza foarte mult comunicarea. Trainingul oferit de Emirates si examene anuale de securitate, siguranta si CRM sunt complexe si se cere sa fii mereu pregatit pentru orice situatie. In astfel de momente se vede intr-adevar cat de multe cunostinte si riscuri implica o astfel de meserie. Pe langa faptul ca trebuie sa avem grija de felul in care aratam fizic, este necesar sa fim mereu informati cu schimbarile din normele de aviatie, ageri si pregatiti pentru imprevizibil.

7. Ce moment ti-a ramas intiparit in minte de la zbor sau din Dubai?

Fiecare decolare si aterizare care m-a facut sa apreciez viata si sa fiu recunoscatoare pentru tot ce am si pentru ca exist. Cateodata aterizam in Dubai la rasarit sau la apus si era de vis acel sentiment! Sunt lucruri marunte pe care nu le apreciem si uitam ca drumul este cel care conteaza cel mai mult, intamplarile si trairile care ne formeaza.

8. Care sunt destinatiile tale preferate?

Cape Town are un loc special in inima mea pentru ca pe langa atractiile turistice desprinse din povesti, mancarea si vinul de top, acolo am intalnit iubirea. Da, acest job mi-a adus oportunitatea sa imi intalnesc alesul, de aceea spuneam ca ma asteapta ceva mai bun cand am pierdut prima oferta. Am intalnit iubirea atunci cand ma asteptam mai putin. Stiu, pare un cliseu, dar chiar cred ca lucrurile bune se intampla cand nu le vanezi. Eu si actualul meu sot ne-am intalnit la supermarket in Cape Town, ne-am casatorit dupa un an si de atunci totul este o poveste.  Dupa ce am renuntat la Emirates, am continuat sa calatorim, de data asta impreuna. N-am reusit sa stau departe de pasiunea pentru calatorie, asa a luat nastere si blogul despre calatoriile nostre unde scriu impresii, sfaturi si povesti adunate de prin toate colturile lumii.  Pentru cei care doresc sa ne urmareasca in calatoriile nostre din perspectiva unui cuplu care calatoreste impreuna, o pot face pe feryonthemove.com.

9. In cat timp ai avansat din cabina in cabina? Ce pozitie ocupai in momentul in care ai decis sa pleci?
Cand am plecat de la Emirates lucram in business class de mai bine de un an, dupa ce am asteptat sa fiu promovata de la categoria economy, unde am lucrat doi ani.
Atunci cand se fac avansarile in companie se fac in functie de vechime si se tine si cont bineintels sa nu ai absente, concedii medicale lungi si avertismente.

10. Te-ai hotarat sa lasi Dubaiul si sa renunti la zbor. Crezi ca vei mai zbura vreodata sau aventura ta in aviatie se incheie aici?
Nu a fost deloc usor sa las in urma experimenta mea ca insotitor de zbor si tot ceea ce m-a legat de Dubai. Pana la urma a fost o parte importante a vietii mele si o perioda care mi-a aduso o ultime de oportunitati si prieteni dragi. Momentan nu imi doresc sa mai zbor dar daca am ocazia sa pot lucra pentru o companie aeriana din Europa care sa imi ofere avantaje asemanatoare cu cele de la Emirates voi lua in considerare oferta.

11. Emirates trece printr-un proces de schimbare, cum vezi, „din interior”, aceste detalii?

Sunt zvonuri conform caror Emirates trece printr-o perioada dificila din punct de vedere financiar, dar eu cred ca o companie atat de mare va gasi solutii. Banuiesc ca este o situatie economica la un nivel mai inalt, in Dubai, in general nu numai la Emirates.

12. Sfaturi pentru cei la inceput de drum?
Cea mai eficienta metoda de a fi mai mai bun este sa muncesti asupra defectelor tale, constant. Asa ca persevereaza si cauta sa imbunatatesti calitatile care fac o persoana sa fie un potential insotitor de zbor. Fii curios, cauta sa stii cat mai multe despre compania la care aplici. Intodeauna, cunostiintele pe care le ai vor fi cel bun atuu al tau, te vor ajuta sa fii relaxat si sa emani siguranta care ii inspira si pe altii. Atitudinea ta fata de colegi conteaza foarte mult de aceea este important sa fii tu, sa zambesti din inima si sa fii empatic. De-a lungul carierei am primit foarte multe mesaje de la domnisoare care isi doreau sa fie si ele stewardese si imi cereau sfaturi, dorind sa urmeze o cariera in domeniu, iar unul dintre sfaturile mele a fost intotdeauna sa urmeze cursurile „Cum ajungi stewardesa” sau macar sa citeasca informatiile de pe website, care mi s-au parut cele mai relevante pana acum. Am intalnit multe persoane care au fost respinse si care aveau calitatile necesare, carora le spun sa nu renunte dupa primul refuz. Poate ca universul are altceva pregatit pentru tine! Si nu uita conteaza drumul, perseverenta care te insoteste in calatoria ta, nu destinatia in definitiv.

Feroz, iti multumim mult pentru interviul sincer pe care l-ai oferit si abia asteptam sa vedem unde te mai duc aventurile alaturi de sotul tau!

Zboruri line!

12-13 septembrie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/

 

Nu sunt comentarii

Comenteaza