Pandemia de coronavirus a schimbat intreaga lume. O data cu ea, s-au schimbat, iata, si uniformele echipajului de bord, care au evoluat si au ajuns să fie inspirate de pandemia de coronavirus, informează CNN. Qatar Airways este una dintre primele linii aeriene care vor introduce noi uniforme pentru stewardese, care includ costumele de protecție.
Toți însoțitorii de zbor ai companiei din Orient vor purta costume PPE (Personal Protective Equipment) peste uniformele standard, pe durata zborurilor, cat si ochelari, mască si manusi. Pasagerii vor fi obligați de asemenea să-și acopera fața sau să poarte măști pe zborurile Qatar, începând cu data de 25 mai, iar compania le recomandă pasagerilor să-și aducă propriile măști. Potrivit companiei, personalul Qatar a purtat măști și mănuși și în ultimele săptămâni iar avioanele Qatar vor fi prevăzute cu dozatoare de dezinfectant de mâini.
Anunțul Qatar vine la câteva săptămâni după ce Philippines Airlines și AirAsia au lansat noile uniforme care încorporează costume de protecție. În cazul Philippines Airlines, uniformele au fost create de designerul Edwin Tan, care a folosit ca inspirație halatele medicale. Uniformele Air Asia au fost create de Puey Quinones, care a descris uniformele de protecție drept „noul normal”.
20 iunie: Curs de pregatire Online Cum Ajungi Stewardesa. Cursul, cu o durata de 6 ore, este un curs intensiv video la finalul caruia vei fi capabil sa treci cu succes orice interviu la o companie aeriana! Cursul se adreseaza atat femeilor cat si barbatilor, sansele pentru acest job fiind egale! Locuri limitate! Inscrieri si detalii aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-intensiv-stewardesa/https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-intensiv-stewardesa/
Nu sunt comentarii