Cand am cunoscut-o pe Alexandra, am stiut din primul moment ca este un om special. Cu felul ei de-a fi, vesel si optimist, cu fericirea pe care o citesti pe fata ei in fiecare clipa, lumineaza orice incapere in care intra. Sau, dupa caz, orice avion in care zboara. Astazi, cand a decis sa revina acasa, sa lase Dubai-ul pentru Romania, a facut un mare pas. A luat una dintre cele mai grele decizii. Cu peste 7000 de ore de zbor, pozitii de insotitor de bord inclusiv in First Class, si o cariera in aviatie la Wizz Air si la Emirates, Alexandra a acceptat sa ne ofere unul dintre cele mai sincere interviuri pe care le-am facut vreodata.

 

Cum ai inceput sa zbori?

Cand aveam 5 ani, daca m-ai fi intrebat ce vreau sa devin, ti-as fi zis ca ma gandesc sa ma fac astronaut. Nu stiu unde vazusem eu imagini cu astronautii, nu intelegeam eu prea bine ce cautau ei in spatiu, dar mi se parea extraordinar ca se plimbau in intunericul ala, inconjurati de stele. Cam atata pricepeam eu la varsta aia, ca sunt niste oameni imbracati foarte ciudat, care ating stelele si luna. Apoi, in scoala, a inceput sa-mi placa mult geografia. Desenam mai mereu hartile din manual si ma plimbam, in minte, prin toate colturile lumii. De-abia in liceu mi-a incoltit ideea de a ma face stewardesa. Ca mijloc de a vedea tot ce puneam eu pe harta la orele de geografie.

Cand am terminat facultatea, adica in 2005, nu existau decat TAROM si Blue Air. Care nu te angajau decat daca aveai un brevet emis de cei de la Scoala Superioara de Aviatie Civila. Brevet care nu-ti garanta ca si obtineai job-ul, era doar un prim pas obligatoriu in vederea angajarii. Costul acestui curs era atunci 2500 de euro. Enorm pentru mine! De companiile din Orient nu prea se stia, asa cum se stie acum, asa ca imi cam luasem gandul de la aviatie. Lucram intr-un call center cand prietena mea din facultate mi-a spus ca a vazut un anunt intr-un ziar care se distribuia gratuit la metrou. Wizz Air deschidea baza din Bucuresti. Si faceau angajari. Nu voiau numai oameni cu experienta. Nu iti trebuia niciun brevet. Indeplineam toate cerintele mentionate in anunt. Era minunat!

Mi-a disparut din entuziasm cand am ajuns la interviu. Eram inconjurata de o mare de oameni, fotomodele, oameni intorsi de pe vas care aveau experienta bogata in customer service, baieti si fete care mai zburasera inainte si care emanau o siguranta din care eu nu aveam nici macar pe sfert. Ca sa nu spun cum eram imbracata. Aflasem cam pe ultima suta de metri de acest interviu, si nici nu aveam foarte multi bani atunci ca sa imi cumpar costum, pantofi si tot ce imi mai trebuia.

M-am dus la interviu cu o camasa alba imprumutata, blugi si niste cizme negre carora le disparuse luciul demult, la cat umblasem cu ele…Aveam palmele ude de transpiratie, dar pe tot parcursul discutiei cu cei din comisie nu am lasat sa se vada nicio secunda emotia. Am fost tot timpul cu zambetul pe buze si imi aduc aminte ca am reusit chiar sa-i fac sa rada.

Nici mie nu-mi venea sa cred, dar reusisem! Celor care erau curiosi, le-am spus tot timpul ca la Wizz se fac angajari pe bune. Credeti-ma, sunt cel mai bun exemplu!

 

Asa ca, ti-ai inceput cariera de stewardesa la Wizz Air. Ti se pare o idee buna pentru cei care isi doresc o cariera in aviatie?

Mi se pare o idee excelenta pentru cei care isi doresc sa inceapa o cariera in aviatie. Nu vor neaparat oameni cu experienta, training-ul este platit de ei, nu-ti trebuie nicio scoala de aviatie, lucrezi intr-un colectiv tanar. Eu pluteam, efectiv, cand am inceput sa zbor, atat de fericita eram! Intr-adevar, nu vedeam lumea, asa cum visam eu, pentru ca toate zborurile la Wizz Air sunt dus-intors, dar zburam! Am facut parte din prima generatie de oameni angajati de Wizz. Am vazut cum se pune baza pe picioare si cum se contruiesc lucrurile de la zero. Si eram foarte mandra! Si nu, mandria asta nu disparea nici macar cand trebuia sa ma trezesc la 3 dimineata pentru 4 sectoare.
Imi indeplinisem visul prin forte proprii. Iar asta mi-a adus incredere in mine. Pe langa asta, am invatat foarte multe de la colegii de la Wizz, pentru ca o parte din ei deja lucrasera pentru Etihad, Emirates, Qatar sau Gulf si aveau o experienta de invidiat. De multe ori ii rugam sa-mi povesteasca despre viata de-acolo, despre zboruri, oameni, destinatii, asa ca atunci cand am ajuns si eu, la randul meu, la Emirates, intr-o oarecare masura stiam la ce sa ma astept.

 

 

De ce stewardesa la Emirates si nu la alte companii din Orient?

Ideea de a pleca la Emirates a aparut dupa trei ani si jumatate de zburat pentru Wizz, dar nu aveam in gand neaparat Emirates. Si Etihad ar fi fost o optiune la fel de buna pentru mine, dar s-a intamplat ca Emirates sa tina interviu in Milano in perioada in care m-am hotarat eu sa plec. In plus, Emirates a fost desemnata, de atatea ori, cea mai buna companie din lume. Era o mandrie sa zbor pentru ei.

La Milano, alte emotii. Eram, de data asta, mult mai putini la interviu, dar si cerintele erau mai mari. Interviul nu mi s-a parut neaparat greu, cat lung. Trei zile de probe eliminatorii, din care unele chiar te puneau in dificultate. Jocul de roluri mi s-a parut dificil, aveam de-a face cu situatii imaginare destul de neplacute si cheia era sa-ti pastrezi calmul si sa incerci sa vii cu solutii, oricare ar fi fost ele, si in niciun caz sa nu ripostezi, chiar daca se tipa la tine. Daca la interviul pentru Wizz nu aveam nici cea mai mica speranta ca voi fi aleasa, aici am simtit pe parcursul celor trei zile ca sunt ce le trebuie lor si ca nu voi avea probleme. Am trecut de interviu in octombrie si la mijlocul lui decembrie deja incepeam training-ul.

 

Care au fost problemele pe care le-ai intampinat cand te-ai mutat in Dubai?

Din momentul in care ajungi in Dubai, totul se desfasoara foarte repede. Nu ai timp sa te gandesti prea mult la faptul ca tocmai te-ai mutat la peste 3000 km distanta de casa. Nu imi aduc aminte sa ma fi lovit de probleme sau de neplaceri de la inceput (in afara de dorul de casa care nu m-a parasit nicio clipa), chiar am o amintire frumoasa legata de momentul sosirii. In primul rand, aroma de scortisoara amestecata cu tutun (pentru mine asa miroase Dubai-ul) si conversatia avuta cu soferul care m-a dus la apartamentul care imi fusese repartizat. Mi-a urat mult succes in cariera, m-a incurajat si mi-a impartasit cate ceva din experienta lui legata de viata in Dubai.

 

Cum a fost trainingul Emirates?

Am avut o saptamana de familiarizare, numita „induction week”, in care mi-am cunoscut colegii de grupa, colegi care aveau sa-mi devina si prieteni mai tarziu. M-am simtit un pic stinghera initial, pentru ca eram singura romanca din grupa mea de 30 de oameni, dar m-am imprietenit foarte repede cu toata lumea, am fost uniti de la inceput si ne-am ajutat unii pe altii inca din primele zile. Saptamana asta a cuprins, printre altele, repetarea unor analize medicale, un tur al orasului si o prezentare mai detaliata a companiei si a culturii arabe, in general. Apoi a urmat trainingul propriu-zis. Pentru mine, care aveam deja baza si terminologia de la Wizz, a fost relativ usor, dar pentru cei care nu mai zburasera inainte nu a fost deloc simplu. Ca tot a venit vorba despre asta, se stie ca Emirates ofera cel mai bun training din lume! Si nu ca ne laudam noi cu asta, am auzit-o de la altii din domeniu.

 

Cum ti s-a parut viata in Dubai? Dar la Emirates? Erai, totusi, o femeie occidentala intr-o tara araba.

Dubai-ul este un oras care impresioneaza pe oricine, la inceput. Toate cladirile alea inalte de pe Sheikh Zayed, mall-urile, restaurantele, hotelurile…esti inconjurat de lux. Nu zic ca e neaparat bun gust, dar e lux. Daca admir ceva legat de Dubai si de Emirate, in general, este rapiditatea cu care s-au dezvoltat in ultimii 30 – 40 de ani. Inainte era un sat micut locuit de cautatori de perle. De cand au descoperit petrolul, adica de prin 1970, este intr-o continua dezvoltare. In 40 de ani s-a ajuns la hoteluri de 7 stele si insule artificiale…Noi nu avem nici macar autrostrazi.
Dar, pentru ca exista si un dar in toata povestea asta, am simtit de la inceput ca nu apartin acestui loc. Mi s-a parut mereu un oras fara suflet, cum spunea cineva, la un moment dat, un fel de „Las Vegas in a dish dash”. Apoi, ce faci daca nu te dai in vant dupa cumparaturi si iti place simplitatea si natura? Pentru ca Dubai e orice, numai simplu si natural nu. Din punctul meu de vedere, este o destinatie de vacanta si atat. Viata de zi cu zi aici este altceva, observi multe lucruri care nu-si au locul acuma in interviu, am sa le enumar fara sa le dezvolt: modul in care sunt tratati muncitorii veniti din tarile sarace ale Asiei (si fara de care Dubai-ul nu ar fi ceea ce este astazi), conditiile lor de lucru, salariile ridicol de mici, nerespectarea drepturilor omului (practic, un fel de sclavagism modern), cenzura, religia care aici are rol de lege, toate astea sunt greu de digerat pentru cineva care a crescut intr-o democratie.

Lucrand pentru Emirates ca si cabin crew, nu m-am lovit de probleme de genul acesta, dar nici nu am putut sa ma fac ca nu exista.

Lasand aspectul asta la o parte, viata la Emirates mi-a adus multe satisfactii. Sigur ca am avut si neplaceri: ocazionalele comentarii rautacioase din partea colegilor sau a pasagerilor, oboseala cronica (am dormit incontinuu 19 ore dupa un zbor transatlantic care a durat nici mai mult, nici mai putin de 16 ore si 40 de minute, din Dubai pana in Los Angeles). Dar toate adunate au fost prea mici in comparatie cu bucuria de a vedea lumea. Am bifat 60 de destinatii si am ajuns pe 6 continente. Am plans de bucurie cand am vazut statuia lui Isus de pe Muntele Corcovado (pentru ca imi doream sa o vad inca din liceu si eram sigura ca nu o sa ajung niciodata in Brazilia), m-am topit cand am dat de mancare unei girafe in Kenya, cand am mangaiat puii de leu in Africa de Sud sau cand am tinut in brate un ursulet koala in Australia, am stat ore in sir cu aparatul in mana incercand sa fac poze balenelor (in timpul layover-ului din Sydney), mi-am adus aminte de lectiile de istorie cand am pasit pe Marele Zid Chinezesc sau cand am vizitat tunelurile Cu Chi din Vietnam, am facut plaja pe cele mai frumoase insule ale lumii (nu o sa uit niciodata prima baie in Oceanul Indian) si mi-am facut prieteni peste tot. Profesional, am ajuns unde mi-am dorit si as fi putut sa ajung chiar mai sus de atat. Eram fericita la munca, dar pana la urma, satisfactia profesionala si cea financiara nu au fost decisive, si am ales comfortul psihologic. Imi era mult prea dor de casa si nu imi vedeam viitorul in Dubai.

Cat de repede ai avansat?

Am avansat relativ repede, am lucrat 1 an si 8 luni in Economy si inca pe atata in Business. In momentul in care mi-am dat demisia, ajunsesem deja in First Class. Lucrurile insa se pot misca mai repede sau mai incet in functie de nevoile companiei, stiu persoane care au avansat dupa 8 luni, la fel cum sunt unii care au ramas blocati pe gradul lor cate doi ani.

 

Care sunt destinatiile tale preferate?

Daca ar fi sa fac un top 5, ar arata asa:
1. Rio de Janeiro (una e cand inveti despre capatanile de zahar la scoala, alta e cand le vezi cu ochii tai, iar despre Copacabana nu cred ca mai e nevoie sa povestesc).
2. Kenya (pentru natura, animale si oameni)
3. Mauritius si Seychelles (chiar imi este greu sa aleg intre ele; sunt bucati de rai pe pamant)
4. Sydney (daca nu ar fi atat de departe, m-as muta acolo si maine; pur si simplu pentru ca este Sydney)
5. Bangkok (unul din cele mai exotice orase pe care le-am vazut)

 

Ai avut probleme pe vreunul din zborurile tale?

Mie, in 7 ani de zburat, nu mi s-au intamplat niciodata lucruri grave, am avut parte doar de cateva defectiuni tehnice minore si cazuri medicale pe care le numar pe degete. Imi aduc aminte de un atac de epilepsie, eram in India si ne pregateam de decolare. Am reactionat toti imediat, fiecare a stiut foarte bine ce are de facut, am lucrat ca o echipa adevarata. Ne-am intors la poarta si, pana la urma, capitanul a decis sa-l dam jos din avion pe pasagerul cu probleme.

Am mai avut o doamna care era gravida si incepuse, in timpul zborului, sa sangereze foarte rau. M-a abordat, vizibil jenata, era foarte speriata si eram la 4 ore distanta de cel mai apropiat aeroport. Dupa aterizare a fost imediat preluata de o ambulanta.

Dar, indiferent de caz, ca vorbim de un lesin sau de ceva mult mai grav, daca nu este un doctor printre pasageri, care oricum stie mai bine decat tine ce e de facut, tu esti singura lor speranta si nu ai voie sa afisezi nesiguranta sau teama. Pentru mine asta este aspectul frumos al meseriei. Da, esti acolo pentru oameni ca sa-i servesti, sa-i faci sa se simta comfortabil si bine primiti, dar asta e doar de suprafata si adevarata sarcina iti revine atunci cand ai de-a face cu situatii care le pun viata in pericol.

 

Crezi ca te poti lasa de zbor?

Nu. Daca te apuci de meseria asta doar pentru bani, la un moment dat, te vei lasa. Dar, daca o faci in primul rand din placere, nu te „vindeci” de zburat.

 

Ce ai recomanda celor care sunt la inceput de drum si isi doresc o cariera in domeniu?

Sa nu se descurajeze daca nu sunt acceptati din prima. Am o prietena care a fost respinsa la Wizz, si acceptata la Emirates. La fel cum stiu persoane care incearca de cate 3, 4 ori pana sa fie acceptate.

 

Cum de ai ales sa te intorci in Romania?

Asa cum am povestit mai devreme, am realizat repede ca nu sunt facuta pentru Dubai. Si, daca am stat atat, am stat pentru ca imi place meseria. Dar imi era foarte dor de casa si dorul asta nu trecea in vacante. In afara de asta, la un moment dat oricum ar fi trebuit sa ma intorc. In momentul in care ai un loc de munca aici, ti se face o viza de rezident, care iti permite sa stai in tara lor. Dar cand te pensionezi, esti liber sa te intorci la tine acasa. Nu vei avea niciodata drepturi si nu ti se va da niciodata cetatenia. Ei nu mai au nevoie de tine, chiar daca ai muncit pentru ei o viata intreaga. Am cunoscut oameni care au fost nascuti si crescuti aici si nu si-au vizitat niciodata tara de provenienta. Ei simt ca apartin acestui loc, pentru ei aici e „acasa”, cu singura diferenta ca si ei, la un moment dat, vor trebui sa plece. Asa ca mai bine pleci cand inca esti tanar si poti sa incepi o viata in alta parte. Eu asta am ales sa fac.