La orice interviu, primele 30 de secunde sunt cruciale. Atunci se decide un angajator daca iti da vreo sansa sa ii demonstrezi ca te incadrezi in profilul companiei. La jobul de stewardesa, acele 30 de secunde iti decid intreaga zi de interviu. Daca le atragi atentia cu ceea ce conteaza in CV, cu pozele reusite si cu un zambet optimist, esti ca si intrata.
Diferenta intre un CV pentru Assessment Day si un CV pentru Open Day este majora. Fiindca atunci cand participi la un Assessment Day, CV-ul tau este analizat de un recrutor, online, si are ceva mai mult de 30 de secunde pentru a se decide daca primesti invitatia sau nu. La un Open Day insa, se prezinta cateva sute de candidati si recutorii nu aloca mult timp pentru a analiza situatia ta profesionala.
Asadar, cum faci ca CV-ul tau sa treaca de Open Day?
1. Nu folosi tiparul standard de CV! Modelele de CV-uri de pe internet (Europass) sunt invechite si recrutorii nu vor aprecia o astfel de prezentare. Incearca sa atingi rubricile din acele CV-uri, insa construieste-ti tu, un CV unic, propriu si diferit. Va iesi in evidenta din teancul de CV-uri identice, Europass.
2. Scrie cu BOLD cuvintele cheie din CV! Ingroasa cuvintele importante din prezentare, joburile care conteaza in aceasta meserie. Atrage atentia asupra experientei tale in customer service, limbile straine, experienta internationala.
3. Scoate in evidenta cursurile de prim-ajutor, voluntariatul, munca in echipa sau cu copiii! Acestea sunt elementele care fac diferenta dintre tine si ceilalti candidati si trebuie mentionate inca din primul moment, cand predai CV-ul.
4. Foloseste poze profesionale. Fotografiile cu care te prezinti la interviul de stewardesa vor ajunge la intreaga echipa de recrutare si trebuie sa fie extrem de frumoase. Uneori recrutorii nu te vor retine pe tine, personal, insa daca vei avea cateva fotografii bune, cu siguranta isi vor aminti cat de bine te-ai prezentat.
5. CV-ul perfect nu se intinde pe mai mult de 2 pagini. Maxim! Incadreaza-te in 2 pagini, daca vrei sa ai o sansa. Mai mult de-atat inseamna ca esti supracalificata, iar mai putin, inseamna ca nu ai destula experienta.
6. Datele de contact sunt foarte importante si trebuie mentionate in partea de sus a paginii. De multe ori, recrutorii te pun sa incercuiesti adresa de email si jobul actual, pe CV, chiar inainte de a preda actele catre ei. Fiindca asta conteaza si vor sa vada la prima privire.
7. Tinuta si felul tau de a merge si de a zambi sunt extrem de importante. Fii optimista pe tot parcursul interviului Open Day, ai grija cum mergi, cum stai, cat de tare vorbesti si ce alegi sa mentionezi, din CV, atunci cand esti intrebata.
Un interviu Open Day este extrem de subiectiv fiindca poti sa fii exact ce trebuie pentru acea companie, insa sa nu fii capabila sa te „vinzi” asa cum trebuie, in primele 30 de secunde. De aceea, prima zi de interviu, predarea CV-urilor si fotografiilor, este, dupa mine, partea cea mai grea a interviului. Ai grija cum te prezinti si ce accentuezi din CV, si vei reusi!
Succes!
11 Comentarii
Bună ziua, înainte de a ma prezenta vreau sa va spun ca apreciez enorm ceea ce faceți! Am 17 ani, 1,54m, sunt la profil de matematica-informatica, intensiv informatica și îmi doresc foarte mult sa devin stewardesa. Ați putea să realizați un CV exemplu, pe care as putea sa îl personalizez? Având în vedere ca sunt doar în clasa a 11-a nu prea înțeleg la ce va referiti prin experienta și as vrea sa ma pregătesc intens, pentru a fi un candidat la care nu se poate renunța.
Mulțumesc anticipat și încă o data, faceți o treaba minunata!
BUna Adriana, cand implinesti 18 ani te asteptam sa te cunoastem si sa te ajutam sa iti construiesti CV-ul 🙂
dar inaltimea ei nu va fi un impediment?
Buna,
Am si eu doua intrebari.
1.Avand in vedere ca interviul din data de 22 noiembrie este de tip Open Day, este obligatorie completarea aplicatiei online? Sau este suficient sa ma prezint la interviu fara sa completez aplicatia? (Ma gandesc ca este o perioada scurta de timp pana atunci ca ei sa apuce sa vada aplicatia mea)
2.Singura mea experienta profesionala este programul Work&Travel, cu care am fost plecata in SUA. Nu am lucrat niciodata in Romania. Am sanse sa fiu luata in considerare?
Multumesc anticipat pentru raspunsuri!
O zi buna! 🙂
Buna Diana, sigur ca da, ai toate sansele. Nu trebuie aplicatie online.
Salut, as mai avea o întrebare. Pentru interviul din 22 Noiembrie, pe lângă CV si poze, e nevoie si de scrisoare de recomandare? Multumesc anticipat!
Buna,Ati putea sa realizaci un CV exemplu si unde trebuie trimis pentru a obtine o invitatie la un interviu luna asta.Care e varsta maxima?
Multumesc
Buna ziua. CV-ul il realizam la curs.
Buna seara,
Am si eu o intrebare: daca am primit invitatie pe mail pentru Open Day pe 22.11 si nu ma pot prezenta atunci, este in regula sa merg la interviul din 12 decembrie?
Multumesc!
Buna. Interviurile sunt Open Day asa ca nu ai nevoie de invitatie, oricum.
Buna ziua.ma numesc Loredana și am terminat școala la Univ fly 2017 și doresc sa lucrez..ca și Stwardeza