Momentul in care zbori prima oara in calitate de stewardesa este un moment pe care nu il vei uita niciodata. Emotii, adrenalina, stres, oboseala, fericire pura.
Prima oara cand imbraci uniforma si pasesti in aeroport, alaturi de echipaj, esti plin de emotii. Iti tremura sufletul si totusi, afisezi un zambet larg. Te asteapta o zi lunga, plina de neprevazut. O zi in care trebuie sa aplici tot ce ai studiat timp de 6 saptamani, la training. Teoretic, esti pregatit pentru orice poate urma. Practic, nu stii ce urmeaza sa se intample, exact. Dar, ti-ai dorit acest job din tot sufletul si iata ca, visele se implinesc! Acum e momentul sa iti traiesti visul.
Primul pas: Safety Briefing. Seful de cabina si colegii vor avea grija sa te simti binevenit si sa iti faca viata usoara. In plus, informatiile de safetu sunt proaspete si de multe ori chiar daca esti entuziasmat sau stresat ca nu vei oferi raspunsurile corecte, o vei face. Toti cei din jur vor fi amabili, fiindca si eu au fost, demult, la primul lor zbor.
Pasul 2: Pasagerii si colegii. Vei zambi continuu numai la gandul ca in sfarsit ai ocazia sa cunosti atatia oameni noi, sa fii amabila si empatica cu cei din jur. Va fi cea mai fericita zi pentru tine, ii vei ajuta pe toti, le vei oferi informatii si orice isi doresc, pentru a le face zborul, perfect. O sa iti treaca dupa prima luna de zbor, cand vei incepe sa te confrunti cu plangeri sau nemultumiri :)!
Pasul 3: Service-ul. Acesta este partea cea mai grea. Acum vei munci enorm fiindca nu stii unde se gasesc toate containerele si maruntisurile in avion. Nu stii cum se foloseste exact cuptorul, nu te misti suficient de repede. Vei traversa avionul de 50 de ori, incautare de scobitori sau pliculete de ceai. Service-ul se face incredibil de rapid in echipaj, fiindca trebuie serviti toti pasagerii. Acesta este un moment in care o sa te gandesti ca nu vei face fata jobului si vei avea „second thoughts”.
Pasul 4: Glumele de initiere. Chiar daca nu se intampla pe primul tau zbor, sa te astepti sa se intample. Iata cateva exemple la care sa te astepti: https://www.cumajungistewardesa.ro/care-sunt-glumele-de-initiere-facute-de-insotitorii-de-bord/
Pasul 5: Final de zbor. La finalul zborului vei avea cateva sentimente noi: oboseala, agitatie, multumire de sine. Dupa cateva ore grele, in care ai invatat enorm, te bucuri de tot ce e in jurul tau, incepand de la pasageri, la colegi, la locuri si privelisti noi. De multe ori, ai sansa sa stai in cockpit la aterizare, alaturi de piloti, fiindca doar la inceput poti face asta. E o sansa minunata si vei avea parte de o experienta de neuitat.
Chiar daca vei fi obosit dupa un zbor dificil, chiar daca te vor durea picioarele, chiar daca iti va fi greu sa mai zambesti, cu siguranta layoverul in care vei ajunge iti va da suficienta energie. Indiferent de destinatia in care te afli, vei gasi putere sa iesi sa vizitezi si sa faci fiecare minut sa conteze. Emotiile, adrenalina si dorinta de a cunoaste si de a vedea locuri noi vor fi cele mai puternice si frumoase sentimente!
Da, e un job greu, nimic nu e asa cum ti-ai imaginat, insa vei face fata cu brio, fiindca asta iti doresti: sa zbori si sa vezi lumea!
Zboruri line!
2 Comentarii
buna ziua am si eu o intrebare ,daca nu am terminat 12 clase poate sa fie o problema pentru aplicarea la acest job ?multumesc frumos
Da, trebuie sa ai diploma de bac, obligatoriu.