Interviu cu Adonis, fost cursant, viitor insotitor de bord Smartlynx

4 decembrie 2023

Cu o engleza bine pusa la punct si multa experienta internationala in customer service, la Adonis a fost doar o chestiune de timp pana cand si-a indeplinit visul. Am stiut inca de la primul lui cuvant, la cursul Cum Ajungi Stewardesa, ca va fi printre primii care vor imbraca uniforma de insotitor de bord. Si iata ca, la mai putin de o luna dupa cursul nostru, acesta a obtinut jobul la Smartlynx. Mai jos ne spune de ce a lasat Londra pentru zbor.


Cum ai ales acest drum, de insotitor de bord? Nu e cel mai intalnit job printre barbati…

Drumul ca Flight Attendant să fiu sincer a fost mai mult visul meu de când eram încă copil dar mama mea a avut un rol important în a face această alegere, nu prea era deloc în plan la momentul acesta dar văzuse cursul Cristinei – Cursul Cum ajungi stewardesa și m-a încurajat să particip și eu la curs pentru ca eram deja de mult timp în Londra și nu făceam niciun pas înainte spre a-mi îndeplini visul. Așa ca după recomandarea mamei am decis să vin acasă și să încep cursul cat mai repede posibil pentru a mă îndrepta într-un final spre visul meu.

Cum a fost recrutarea Smartlynx pentru tine?

Recrutarea pentru mine pot spune ca a fost cu adevărat un rollercoaster al emoțiilor pentru mine fiind la primul meu interviu cu o companie aeriană. Ajuns acolo am interacționat cu toată lumea din jurul meu descoperind ca toți participanții lucrau deja în domeniu cu anumite companii aeriene și veniseră din dorința de a schimba compania, emoțiile crescuseră puțin după ce am văzut concurența pe care o am și eu fiind pentru prima dată la o astfel de recrutare dar nu mi-am pierdut încrederea în mine și mă gândeam doar la ce am de oferit și de șansa de a-mi spune povestea și a nu-mi pierde ocazia vieții.

Ce probleme ai intampinat la interviu?

Să fiu sincer întrebările la care am avut mari probleme au fost doar 2 la care am fost pus în dificultate și blocat pentru câteva minute și acestea fiind: Spune-ne un moment în trecut în care ai fost pus în dificultate? Sincer să fiu pe moment nu am știut ce să răspund, dar mi-am repetat întrebarea în minte am stat 1 minut să mă gândesc bine la întrebare și am avut norocul de a-mi aminti când managerul meu de la ultimul fost loc de muncă mă pusese la încercare înainte de a mă promova în funcție.


A 2-a întrebare a fost: Spune-ne un moment în care cineva sau ceva ți-a schimbat percepția despre viața sau modul de a gândi? Și aceasta la fel pe moment nu am răspuns nimic mi-am repetat întrebarea din nou si am stat câteva secunde înainte de a-mi găsi răspunsul dar și aici având noroc cu o altă experiență reală dintr-un alt job unde am avut de-a face cu un manager foarte deștept și calm care m-a și format pot spune deoarece el mi-a explicat frumos și calm la orice greșeală de început și învățat să-mi dobândesc lipsurile pe care le aveam înainte de a lucra acolo, Imi schimbase percepția și gândirea total despre ospitalitate și m-a instruit foarte bine profesional. Doar aceste 2 întrebări mi-au pus probleme mari dar cum am spus mai sus mi-am păstrat calmul, m-am gândit și am reușit să dau răspunsurile corecte și reale.

9-10 Decembrie 2023 – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/

Daca vrei sa te pregatesti online, one to one, alaturi de Cristina Toader, fosta stewardesa Wizz Air & Emirates si Project Manager Cum Ajungi Stewardesa, sa simulezi impreuna cu ea toate probele si toate etapele recrutarii, scrie-ne pe office@cumajungistewardesa.ro sau scrie-ne si suna-ne la 0723156404 (Whatsapp). Vom programa impreuna, in functie de programul tau, o sesiune individuala, online sau fata in fata!


De ce ai ales Smartlynx si ce ne poti spune despre oferta lor pentru insotitorii de bord?

În opinia mea oferta pe care SmartLynx o oferă este foarte avantajoasă, având trainingul teoretic online acesta fiind de 14 zile intensiv iar după acesta compania îți oferă transportul, cazarea cat și mâncarea pe parcursul trainingului practic care urmează. Toate informațiile despre companie ne-au fost prezentate la începutul interviului de cate recrutoare în foarte mare detaliu și cu o prezentare power-point unde ne-au arătat inclusiv obiectivele pentru următorii 2 ani ale companiei.

Ce experienta aveai inainte de acest interviu?

Experiența mea înainte de a merge la interviu a fost doar în domeniul ospitalitatii, lucrând încă de la 15 ani ca ospătar și barman iar pe urmă în Londra având ocazia de a progresa în acest domeniu în restaurante de lux cu clienți de top cat si vedete. Pot spune ca Cristina m-a ajutat foarte mult pentru ca neavând experiență în domeniu am învățat pas cu pas la cursul Cum Ajungi Stewardesa cu Cristina Toader tot ce am de făcut de la un interviu cat și cum să mă controlez fizic pe tot parcursul interviului, am fost foarte atent la ce mi-a spus Cristina iar asta m-a ajutat foarte mult.

Ce atuu-uri crezi ca ai avut, de ce te-au ales pe tine recrutorii?

Atuu-urile mele pot spune ca au fost, in primul rând engleza pe care o controlez foarte bine cat și experiențele cu clienții de-a lungul anilor, acumulate în ospitalitate și bineînțeles cursul Cum ajungi stewardesa.

Ce sfaturi le poti oferi celor care isi doresc acest job?

Pentru cei care își doresc cu adevărat să-și înceapă cariera ca flight attendant pot spune să lase orice frică pe care o au deoparte, să meargă cu încredere la interviuri și să țintească cat mai sus. Cel mai important este să nu renunțăm niciodată la visul nostru pentru ca, dacă îți dorești cu adevărat și îți urmezi calea vei reuși mai repede decât crezi.

9-10 Decembrie 2023 – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/

Daca vrei sa te pregatesti online, one to one, alaturi de Cristina Toader, fosta stewardesa Wizz Air & Emirates si Project Manager Cum Ajungi Stewardesa, sa simulezi impreuna cu ea toate probele si toate etapele recrutarii, scrie-ne pe office@cumajungistewardesa.ro sau scrie-ne si suna-ne la 0723156404 (Whatsapp). Vom programa impreuna, in functie de programul tau, o sesiune individuala, online sau fata in fata!

Nu sunt comentarii

Comenteaza