Unii isi doresc inca de la 10 ani, sa zboare. Altii, ajung printre nori printr-o imprejurare fericita sau pur si simplu pentru ca…asa a fost sa fie. Alexandra Radulescu nu si-a imaginat ca va ajunge stewardesa. Nu a studiat in domeniu, nu a platit scoli scumpe de aviatie. Viata a dus-o acolo unde trebuia sa fie, ca sa fie completa. Dupa 3 ani la Emirates, Alexandra a revenit in tara si a acceptat sa ne spuna frumoasa ei poveste de viata.

Cum ai ajuns stewardesa la Emirates?

Lucram in Politia Locala – back office – la momentul in care am aplicat pentru Emirates. Urmam masterul “Psihologie Aplicata in Domeniul Securitatii Nationale” si simteam nevoia sa fac o schimbare in viata mea. Si conform zicalei “Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa ti se intample”, asta am primit. M-am intors intr-o zi de la munca, mi-am deschis laptopul si am inceput sa aplic orbeste pe un site de joburi romanesc. Mi-am promis ca ma voi angaja la prima companie care ma va chema la interviu. A fost sa fie Emirates. Pana in momentul telefonului care ma anunta in mod oficial si irevocabil ca sunt acceptata pe postul de stewardesa, nu am constientizat ca voi fi relocata in Dubai.

Ai aplicat pentru cea mai buna companie aviatica din lume, Emirates. Ai ajuns, din prima, stewardesa Emirates. Cum a fost interviul?

Imi aduc aminte perfect: 4000 CV-uri,cam 400 de persoane chemate, 200 de aplicanti ramasi dupa prima proba eliminatorie (testul bazic de engleza), 20 de tinere la interviul final, 19 care au primit The Golden Call. Aveam emotii pentru ca aveam impresia ca trebuie sa ai o silueta de manechin si un chip de revista. Ma bucur ca m-am inselat.

Timp de 3 ani, ai colindat lumea in lung si in lat. Ai avut ceva probleme la bord?

Turbulentele erau la ordinea zilei. Era ciudat cand nu erau turbulente. Dar le tratam cu seriozitate de fiecare data pentru ca granita dintre turbulentele minore si cele care iti pot pune viata in pericol este incredibil de fina. Imi aduc aminte de doua probleme tehnice: o decolare respinsa (Rejected Takeoff) si o defectiune la unul dintre motoare. O moarte la bord, un avort spontan, sangerari nazale si vreo 10 persoane lesinate. Am sperat sa nu plec pana nu experimentez si o nastere la bord, dar n-am avut norocul asta. Spun noroc pentru ca acestea erau momentele in care chiar ma simteam utila, in adevaratul sens al cuvantului. Chiar daca unul dintre incidentele de pe zbor s-a terminat tragic, sunt constienta ca oricat de pregatiti am fi pentru a acorda primul ajutor, nu noi decidem deznodamantul. Daca ar fi vreodata sa aveti vreo problema medicala in timpul zborului, rugati-va sa se intample cu Emirates.

 

Cum ti s-a parut viata in Dubai? Crezi ca femeile sunt bine primite intr-o tara araba?

Este absolut incredibil procesul de dezvoltare prin care a trecut Emiratul in doar cativa zeci de ani. Personal, nu am fost niciodata entuziasmata de Dubai. Nu m-am dat niciodata in vant dupa zgarie-nori, dupa mall-uri atat de mari incat si dupa 3 ani de trait acolo inca nu stii pe ce aripa este cafeneaua preferata. Am vazut dincolo de vitrine sclipitoare, masini de lux si lumini colorate. Poate singurul lucru care m-a impresionat in mod placut este infrastructura drumurilor. Dar cand ai parte de luxul de a crea o infrastructura pe teren viran, de la zero, cu “creiere” din Anglia si Japonia, as indrazni sa spun ca este relativ usor. Cred ca oricine este bine primit in Dubai. Si mai cred ca, daca iti urmezi interesul, daca nu uiti motivul pentru care ai venit in Dubai si daca te protejezi de un anumit gen de anturaj, restul vine de la sine.

De ce ai renuntat la aceasta meserie si ai decis sa vii acasa? 

Dupa un an de la angajare, am depistat niste probleme de sanatate legate strict de zbor. Dar nu m-am demoralizat. Le tineam sub stricta supraveghere. Apoi, am suferit doua accidentari la coloana in timpul zborurilor (accidente de munca). Da, calatoaream  in lung si-n lat, aveam un salariu bun, o masina la care nu as fi visat acasa, faceam cumparaturi fara sa compar preturile prea mult. Dar sunt lucruri pe care niciun salariu din lumea asta nu merita sa le faci. Dorul de casa, de familie, de aerul de Bucuresti, de Herastrau, de toamna si ploaie, de lactate cu gust adevarat, de munte, de a sta la discutii in fata blocului cu prietenii din copilarie, de Craciun si zapada. Si multe altele. Acum, intoarsa acasa, ma bucur nespus de zilele ploioase. Si nu ma mai supar pe mine ca am uitat iar umbrela. Si cand uit sa ma bucur de ploaie, imi aduc singura aminte cat de mult mi-a lipsit 3 ani de zile. Sunt mandra ca am fost stewardesa la Emirates. Am invatat foare multe acolo. A fost o experienta care m-a maturizat, care mi-a aratat ca limitele mele nu erau acelea pe care le credeam si care m-a marcat in ambele sensuri. Cineva mi-a spus la un moment dat : “ Sunt oameni care nu vad si nu traiesc in 10 vieti ceea ai trait tu in 3 ani”. Ii admir pe cei care aleg aceasta cariera  pentru o viata intreaga. Eu am ales sa fie doar o etapa. Mi-am dorit foarte tare ceva ce Dubaiul nu imi putea oferi: o viata normala de familie, in cel mai romanesc sens al conceptului.

Cum te-ai acomodat si ce pregatesti, mai departe? E clar ca e foarte greu sa renunti la microbul aviatiei. 

Am trait in Bucuresti 29 de ani si in Dubai doar 3. Asadar, n-a fost nevoie de o reacomodare cu Romania. Acasa va fi mereu acasa. Bine, recunosc: mai scapam un “Yes, please.” dupa ce comandam Vanilla Latte la Starbucks si cate un “Sorry” cand ma loveam de cineva pe strada. Dar n-a durat decat o luna. Mi-a placut mereu sa zbor, dar de acum incolo o voi face doar ca pasager. Recunosc ca voi incerca mereu sa obtin loc la iesirea de urgenta sau cel putin la coada avionului. Stewarzii stiu de ce!

Legat de proiectele mele de viitor, pregatesc o piesa de teatru bazata pe experienta mea din Dubai. Se va numi “Dubai, caut stewardesa” si preconizez ca va avea premiera la inceputul anului urmator.

Ce le sfatuiesti pe tinerele care vor o cariera in domeniu? Care crezi ca sunt calitatile pe care companiile le cauta, la angajare?

Deseori sunt intrebata: ”Cum este sa fii stewardesa?” Raspunsul meu este “La ce companie?” Este important sa stii unde si de ce pleci. Le-as sfatui sa fie realiste si sa-si stabileasca clar obiectivele. Sa se bucure de aceasta oportunitate, dar sa plece cand nu se mai regasesc. Companiile nu cauta modele pentru catwalk. Cauta oameni care sa se integreze bine intr-o echipa, sa stie sa urmeze ierarhia institutionala, sa stie sa relationeze cu cei din jur, sa fie orientati spre solutii. Oameni de actiune, dar si oameni calzi si empatici.