Pe Anca am cunoscut-o in cadrul cursului Cum Ajungi Stewardesa si este una dintre cele mai calde si zambitoare persoane cu care am avut sansa sa lucrez. Inca de la inceput am simtit in privirea ei empatie, optimism si prietenie, si se pare ca asta au simtit si recrutorii Emirates. Fiindca se pregateste acum, la doar cateva luni de la curs, sa imbrace superba uniforma Emirates si sa se mute in Dubai. Mai jos ne spune povestea ei:
- De ce ai ales Emirates, dintre toate companiile? Pentru ca se mulează exact pe nevoile mele, mereu mi-am dorit un job care sa-mi permită să călătoresc mult, să cunosc oameni noi, să descopăr lumea.
2. Cum a fost interviul Emirates pentru tine?
Recrutarea a fost un proces destul de lung pentru mine, am intrat pe site-ul lor oficial, am depus Cv-ul si pozele, iar apoi a urmat o perioada de așteptare de aproximativ 3 luni. Sincer, nu mă așteptam să se mai întâmple ceva, cumva îmi pierdusem speranța, până in luna Martie, țin minte ca era o zi de joi, am primit un mail în care mi s-a specificat ca am fost selectata și urmează să dau prima proba – cea online – in maxim 48 de ore, si abia atunci au început emoțiile. A doua zi am dat interviul online, știam exact ce aveam de făcut, m-am pregătit pentru asta încă din luna Septembrie. O săptămâna mai târziu, am primit un alt mail, am trecut mai departe.. iar la 2 săptămâni după, am fost anunțată când am interviul final. Totul a fost foarte din scurt, eram și fericita și emoționată, stresată, îngândurată, un amestec de sentimente. In ziua interviului final, deși trebuia sa am emoții, acestea au lipsit, eram liniștita, sigura pe mine, nu aveam pentru ce sa îmi fac griji. Am intrat prima la interviu și am ieșit in aproximativ 20 de minute, discuția a fost foarte naturală. Eram mereu cu zâmbetul pe buze, recrutoarea m-a făcut sa am și mai mare încredere in mine, mi-a transmis o stare pozitiva, mi-a pus întrebări foarte clare legate de job-urile anterioare. La finalul interviului a zâmbit și mi-a spus ca totul o sa fie bine și in cazul in care nu trec mai departe, sa nu îmi fac probleme, o sa pot aplica din nou.
14-15 Mai 2022 – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/
3. Ai mai aplicat si la alte companii aeriene in acest timp?
Am aplicat la Wizz Air, am fost la interviu, dar nu simteam ca e pentru mine, nu a fost printre opțiunile mele principale. Am aplicat și la Etihad Airways, am fost acceptata sa particip la interviu, dar am ales sa nu merg, știam ca o sa vina și momentul mult așteptat de mine.
4. Ce oferta ti-au facut cei de la Emirates?
Din momentul in care am primit Golden Call-ul, am fost informata ca o sa primesc un bilet de avion din partea companiei din București spre Dubai. Cazarea o sa fie asigurata, trainingul este asigurat, chiar și transportul de la cazare pana la Aeroport in momentul in care încep zborurile. Mi se pare perfect, cine nu-și dorește sa locuiască in Dubai și mai ales in condițiile astea?
5. Ce experienta anterioara aveai inainte de a participa la interviul Emirates?
Lucrez de la 16 ani, am început cu un job pe perioada de vara la un restaurant, am fost implicată in tot felul de activități de voluntariat, am schimbat destul de multe locuri de munca, după 2-3 luni si din cauza facultății, de la agent imobiliar, la make-up artist, la recepționist si așa mai departe. Dar se pare ca totul a fost cu un scop.
6. De ce crezi ca ai fost aleasa tu, dintre atatia candidati?
Mereu am avut o gândire pozitiva, imi place sa ascult mai mult decât sa vorbesc, ceea ce este foarte important pentru ei, sunt intelegatoare, mă adaptez in orice mediu și orice situație. Îmi doresc sa cred despre mine faptul ca transmit un vibe bun, ca pot sa aduc zâmbetul pe buze oamenilor prin simpla mea prezenta.
7. Ce sfaturi le poti oferi celor care isi doresc o cariera in acest domeniu?
Sfatul meu pentru cei care își doresc acest drum in viața este să se pregătească, sa știe exact care sunt condițiile, ce ii așteaptă, ce se poate întâmpla. Gândiți pozitiv, dacă un lucru este menit sa fie al vostru, o sa fie !
Felicitari, Luiza! Abia asteptam sa te vedem cu palaria rosie, in toate colturile lumii!
14-15 Mai 2022 – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/
2 Comentarii
Buna!
Care este varsta minima ,pentru a participa la curs ?
18 ani