Pe Angela am cunoscut-o in cadrul cursului de pregatire Cum Ajungi Stewardesa, acolo unde a pășit timida la inceputul weekendului petrecut impreuna, pentru ca mai apoi sa „înflorească” si sa obtina jobul de stewardesa. Cu un zambet larg in fiecare moment, sorbind toate informatiile de la curs, a fost evident ca Angela va obtine jobul printre primii. Ceea ce s-a si întâmplat. Mai jos ne spune povestea ei si de ce a ales sa mearga sa zboare pentru o companie aeriana atat de stricta ca Saudia.
1. Cand ti-ai dat seama ca acesta este drumul pe care ti-l doresti in viata?
Am realizat ca aceasta meserie, de stewardesa, mi se potriveste inca din liceu, pe atunci era insa un vis sa ma gandesc ca pot calatori in toata lumea si in acelasi timp sa si muncesc, practic sa imbin utilul cu placutul. Asa ca de prin clasa a 9-a raspunsul meu la intrebarea „ce vei face dupa liceu si facultate?”, era clar si raspicat: stewardesa!
2. De ce ai ales Saudia Airlines – una dintre cele mai stricte companii aeriene din lume?
Am aplicat la Saudia Airlines deoarece niciodata nu mi-a fost frica sa incerc ceva nou, mereu am fost dornica de a incerca altceva. Desi alte companii aeriene, cum ar fi Emirates, Qatar sau Etihad sunt goal-ul oricarei fete (recunosc ca era si al meu pana sa imi dau seama ca nu conteaza compania la care lucrezi, ci conteaza ca iti indeplinesti visul de a calatori si de a vedea intreaga lume) dar fapul ca Arabia Saudita este o tara extrem de stricta nu ma sperie deloc, ba din contra ma intriga sa aflu cat mai multe despre alte culturi atat de diferite de a noastra. Pana la urma asta include viata de stewardesa, meeting new cultures and discover new places, exact asa cum am invatat la cursul Cum ajungi stewardesa, fara de care nu as fi fost capabila de trec de multe probe ale interviului!
3. Cum a fost interviul de angajare Saudia?
Interviul a decurs, din puctul meu de vedere, excelent si foarte profesionist. Organizarea a fost extrem de buna, a durat 2 zile si in fiecare zi au fost cate 2 grupe de fete, dimineata si dupa-amiaza. Nu a fost haos, imbulzeala sau 200 de fete, asa cum vedem la alte interviuri. Dupa ce am predat CV-ul si toate documentele cerute, prima proba a fost screening-ul (ne-au verificat inaltimea, greutatea, mainile , fața , dinții , daca avem cicatrici sau tatuaje si asa mai departe). Apoi a urmat interviul final care a durat aproximativ 30 de minute pentru fiecare fata. Dupa ce am iesit , in jurul orei 11:30, recrutorii ne-au spus ca vom fi anuntati in decursul zilei, prin telefon sau email. La ora 15:30 am fost sunata si anuntata ca am primit job-ul mult visat!
13-14 iulie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/
4. Ce probleme te astepti sa întâmpini dupa ce te vei muta intr-una dintre cele mai stricte tari din lume si vei imbraca uniforma Saudia?
Probleme de tot felul intampini peste tot, la orice job, in orice tara straina, asa ca sunt pregatita pentru orice. Ma astept sa existe pasageri dificili, colegi rautaciosi, program incarcat, zboruri cu turbulente … dar odata ce am ales drumul acesta am stiut in ce ma bag. Saudia Airlines are si avantaje, nu se serveste alcool la bordul aeronavei, asta insemnand ca niciodata nu vom intampina probleme cu oameni in stare de ebrietate, iar asta ma bucura foarte tare.
5. Ce crezi ca a facut diferenta intre tine si ceilalti concurenti? De ce te-au ales pe tine recrutorii?
Cred ca faptul ca acolo si atunci a fost locul si timpul meu. Nu consider ca ceva anume a facut diferenta intre mine si ceilalti concurenti pentru ca am dat tot ce aveam mai bun si am incercat sa le arat cum sunt eu , naturala si fara minciuni. Au apreciat enorm fetele sincere din perspectiva mea.
6. De ce ai ales o companie aeriana din Orient si nu din tara noastra sau din Europa?
Am ales o companie din Orient deoarece acolo mi-am dorit de la inceput sa imi incep cariera in aviatie. Companiile din Orient au foarte multe avantaje, iti asigura cazare, transport, diurna in layover, asigurare medicala si multe altele. Iti ofera, de asemenea, sansa sa zbori in destinatii din toata lumea si sa descoperi alte „lumi” . Saudia este o tara stricta dar ai posibilitatea sa pui bani deoparte avand in vedere economia tarii, pe cand in Dubai sau Abu Dhabi traiul este foarte scump. Sistemul de zbor al companiei Saudia este simplu, cu cat zbori mai mult cu atat castigi mai mult. Iar Saudia Airlines incearca sa ajunga in Top 5 Airlines in the world, asa ca fac tot posibilul ca nou-venitii sa fie cat mai bine pregatiti pentru acest program. Au introdus chiar si destinatii noi, pe care abia astept sa le descopar.
7. Ce sfaturi le poti da celor care inca incearca sa obtina acest job, de stewardesa?
Ce sfat mai bun as putea sa le dau decat sa aiba rabdare, sa nu-si piarda speranta, sa nu asculte de lumea care incearca sa le taie „aripile”si sa se inconjoare de oameni care le sunt alaturi orice s-ar intampla. Iar cel mai important lucru, sa nu renunte la visul lor, daca asta isi doresc cu adevarat. Al meu a fost si sunt extrem de fericita ca am reusit sa il fac sa devina realitate!
Angela, iti multumim pentru sinceritate si abia asteptam sa te vedem in uniforma Saudia!
Zboruri line!
18 mai – Daca vrei sa te pregatesti pentru interviurile Wizz Air, te asteptam pe 18 mai 2019 la cursul de pregatire intensiv, de o zi, pentru interviul Wizz Air: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-pregatire-wizz-air/
18-19 mai – Curs de pregatire English for Cabin Crew Interview. Cursul English for Cabin Crew Interview se adreseaza tinerilor (femei si barbati), cu varsta minima 18 ani, care isi doresc o cariera in aviatie. Nivelul cerut de limba engleza pentru cursul nostru este de nivel incepator-mediu. Daca ai probleme in a te exprima, daca intelegi limba engleza dar iti e teama sa vorbesti sau ai probleme cu pronuntia, Cursul English for Cabin Crew Interview este solutia ideala pentru tine: https://www.cumajungistewardesa.ro/18-19-mai-curs-english-for-cabin-crew-interview/
13-14 iulie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/
Nu sunt comentarii