Denisa este o persoana extrem de pozitiva. Cu un zambet larg pe chip, cu multa rabdare si perseverenta, am cunoscut-o in cadrul Cursului Cum Ajungi Stewardesa, unde si-a modelat experienta si atuu-urile astfel incat sa devina candidatul perfect pentru jobul de stewardesa. Iar Qatar Airways a fost compania norocoasa care a vazut prima toate calitatile ei. Mai jos, Denisa ne spune cum a fost drumul ei spre succes.
Cum ai ales aceasta meserie, de insotitor de bord?
Din adolescență am fost atrasă de această meserie, mă uităm mereu pe rețelele de socializare la pozele stewardeselor gândindu-mă: „când voi putea avea o viață ca a lor?”. Însă totul a început abia în octombrie 2022 când m-am hotărât să urmez cursul susținut de Cristina Toader. Au trecut câteva luni bune până mi-am luat inima în dinți și am mers la primul interviu, la Wizz Air. Nu a fost unul cu rezultat pozitiv, dar nu m-am demoralizat. Au mai urmat alte două, pentru companiile Emirates și din nou Wizz, care au avut același rezultat, aici mi-am pus câteva semne de întrebare: „Ce fac greșit?”, „Oare să continui?”. Între timp am renunțat la locul de muncă pentru a mă putea focusa mai mult înspre această carieră. Pentru Qatar Airways am aplicat online în luna ianuarie, dar nu aveam foarte multe așteptări știind că este una dintre cele mai bune companii aeriene, având criterii de selecție foarte stricte. În mintea mea aveam gânduri de genul: „Dacă n-am trecut la Emirates, cu siguranța nu voi avea șanse nici aici”. În aprilie am primit invitație pentru interviul de la București, nu mi-a venit să cred, eram în stare de șoc. Din nou mă frământau aceleași gânduri, dar mi-am spus mie însămi că dacă nu voi încerca și de data aceasta, nu voi știi niciodată rezultatul. Vineri am luat decizia de a pleca și m-am urcat în tren împreună cu cea mai bună prietenă, ajungând la București a două zi la ora 7:00, iar la ora 9:00 a început una dintre cele mai încărcate zile din ultimul timp pentru mine.
Cum a decurs interviul Qatar Airways?
Interviul s-a întins pe două zile. În prima zi am fost împărțiți în două grupuri, primul având prima probă la ora 8:00, iar al doilea la ora 9:00, grup din care făceam parte și eu. Prima probă a fost cea de CV drop și o întrebare. Mă așteptăm la una dintre întrebările clasice: „De ce-ți dorești să devii însoțitor de zbor?”; „De ce ai ales Qatar Airways?” etc. Dar toate întrebările au fost personalizate, pe mine de exemplu m-au întrebat semnificația numelui de familie. A două probă a constat în testul de engleză, totul a fost grilă și s-a împărțit în trei părți. Ultima probă a fost cea de reach test, tot aici ne-au verificat de cicatrici și semne/alunițe. Au fost doar 3 probe în prima zi, după cea de-a treia proba, am primit niște documente pe care a trebuit să le completăm: unul l-am completat acolo și celelalte două a trebuit să le aducem cu noi a două zi. Următoarea zi a fost alocată interviului final, fiecare dintre noi am fost programați la o anumită ora. Eu am fost programată la ora 11:00, dar am intrat mai devreme, la ora 10:10, totul fiind foarte lejer. Am fost verificată din nou de semne/alunițe, cicatrici, de data această și de tatuaje. Am avut foarte mari emoții, dar recrutoarele au fost super drăguțe ceea ce m-a ajutat să răspund coerent întrebărilor și să fiu 100% eu. După câteva eșecuri am realizat că naturalețea e cheia succesului. Râdeam, zâmbeam încontinuu; la două secunde distanță aveam lacrimi în ochi, care dispăreau la următoarea glumă. Pentru mine interviul final a durat între 10 și 15 minute. Nu mi s-a spus rezultatul pe loc, abia după două zile am primit un email în care mi s-a comunicat faptul că am fost recrutată.
15-16 Iulie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/
Ce oferta si beneficii vei avea ca stewardesa Qatar Airways?
La interviu am primit aceleași informații pe care le știam deja de la cursul Cum Ajungi Stewardesa. Training-ul va fi plătit integral de către companie, întinzându-se pe o durata de 8-9 săptămâni. S-a discutat foarte mult despre beneficii: reduceri pentru bilete de avion, atât pentru noi cât și pentru familie și prieteni; 1 bilet gratuit în fiecare an etc.
Ce experienta profesionala aveai inainte de a aplica la acest job?
Am fost profesor pentru învățământul preșcolar timp de doi ani în Cluj-Napoca. După ce am terminat facultatea singurul meu gând a fost să lucrez în învățământ și să mă mut într-un oraș mare, visul oricărui proaspăt absolvent de facultate. Am adorat să fiu înconjurată de copii, însă ca meserie nu a fost suficient pentru mine, cel puțin în acest moment al vieții mele. Am considerat că nu puteam să mă dezvolt cât mi-aș fi dorit, simțeam că stagnam și orice soluție pe care o aveam care m-ar fi ajutat să ies din acest cerc continuu, nu funcționa. Așa că pauza, întrucât schimbarea au fost necesare. Nu regret absolut nimic, toate experiențele trăite în acești ani m-au format ca persoană.
De ce crezi ca ai fost aleasa tu, dintre atatia candidati?
Naturalețea, cum am spus și mai sus a fost cheia succesului meu. La interviurile anterioare am încercat să joc un rol, credeam că doar prin această modalitate voi putea trece mai departe, categoric m-am înșelat. Poți să știi „n” limbi străine, să fii perfectă din cap până în picioare, personalitatea e cea care face diferența.
Ce sfaturi le poti oferi celor care isi doresc acest job?
Pentru unii va fi un drum mai greu, cum a fost și pentru mine, dar nu înseamnă că nu îl puteți duce la capăt. Cel mai important e să nu renunțați la visul vostru, înconjurați-vă de oameni care va susțin și sunt acolo pentru voi. Sunt recunoscătoare pentru câți oameni frumoși mi-au fost alături în această perioadă.
15-16 Iulie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/
1 Comment
Foarte încurajator!!