La doar 22 de ani isi implineste visul de a zbura. O cunoasteti astazi pe Vanessa – din Oradea – care dupa doar cateva saptamani de la participarea la cursul Cum Ajungi Stewardesa, dupa o pregatire temeinica dar mai ales dupa evidentierea calitatilor sale specifice acestui job, se pregateste acum sa imbrace uniforma Wizz Air. Mai jos ne spune cum a reusit:
Cum ai decis să participi la interviul Wizz Air și să alegi acest drum, ca însoțitor de bord?
În primul rând , decizia de a participa la interviul Wizz Air se datorează faptului că îmi place compania în sine și de asemenea îmi place faptul că îmi oferă oportunitatea de a fi acasă, în țara mea, ceea ce eu consider a fii un factor benefic. În ceea ce privește, de ce am ales eu acest drum, aici răspunsul este relativ simplu, întrucât pot spune sincer că este vorba de pură pasiune. Vă pot spune că de la o vâstă fragedă am fost fascinată de tot ce ține de zbor/aviație , începând cu iubirea față de diferite modele de avioane și terminând cu tot ce ține de echipajul de zbor, în special ținutele lor și felul în care se comportau cu pasagerii. De asemenea mai pot adăuga și faptul că acesta este visul meu, după cum am menționat anterior, încă de mic copil, mai exact acela de a lucra în industrie. Și pentru mine faptul că am ajuns în acest punct, alături de voi, reprezintă doar începutul spre a-mi îndeplinii visul.
Cum a decurs recrutarea pentru tine?
Personal, pot spune că recrutarea a decurs bine , în ideea în care știam per ansamblu ce mă asteaptă. Acest lucru se datorează faptului că am decis să fac un curs de pregătire pentru interviu , la Cristina – „cum ajungi stewardesă” și consider că m-a ajutat enorm. Și de asemenea țin să îi mulțumesc pe aceasta cale! Acest curs alături de ea m-a pregatit atât pe partea de speaking, cât si pe partea de muncă în echipă (teamwork), și mi-a fost de mare folos , întrucât a fost exact ce am avut la probe. De asemenea , consider că pasiunea, seriozitatea și perseverența mea, au jucat de asemenea un rol important în depășirea acestei etape.
2-3 Noiembrie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/
Ce probe ti-au ridicat cele mai mari probleme?
Cu toate că am venit destul de pregatită, pot spune că proba de role-play mi s-a parut cea mai dificilă si pot argumenta pe scurt de ce : Recrutoarele și-au facut atât bine treaba, încât chiar îți dădeau impresia că esti într-o situație reală, că ești în avion și ai de a face cu adevărat cu niște pasageri. În urma acestei probe am realizat și mai mult importanța pregătirii în avans pe care am avut-o alături de Cristina, dar și cât de important este sa fii prietenoasă, răbdătoare, și atentă cu pasagerii,deoarece starea lor de spirit poate fii influențată de stările noastre. Așadar am aprofundat acest acest lucru , și anume că starea noastră de spirit este foarte importantă pentru a face față oricărei situații la bord și a avea totul sub control indiferent de dificultațile pe care le putem întampina cu pasagerii noștrii!
Ce ne poti spune despre oferta companiei pentru insotitorii de bord?
Pot spune că oferta companei pe perioada trainingului cu o sumă de bani care să te ajute la început, este un lucru de apreciat, având în vedere că faci doar training și nu lucrezi încă oficial. Datorită acestui lucru am remarcat seriozitatea companiei cu privire la un viitor frumos alături de voi, oferindu-mi certitudinea că la finalizarea acestei pregătiri m-aș putea alege cu un contract și un vis împlinit. Despre training mai pot adăuga și faptul că îmi place flexibilitatea acestuia , în ideea în care m-a încântat posibilitatea de a alege când îți este mai bine să începi trainingul, și faptul că nu este doar o singura dată de începere. De asemenea mă încantă faptul că acest training te învață tot ce trebuie să știi pentru a fii un însotitor de bord de excepție. Cum ar fi probele de înot, stingerea incediului, grooming (machiaj și uniformă) cât și team work. Cât despre avioanele cu care vei zbura, WizzAir dispune de Airbus A320 Neo și Airbus A321 Ceo. Avioane noi, pe care le schimbă din 4 în 4 ani și oferă un plus de siguranță atât pentru pasageri cât și pentru întregul personal.
Ce experienta anterioara aveai, inainte de a merge la interviu la Wizz?
Am terminat facultatea de Kinetoterapie din Oradea și la scurt timp am făcut practică un an la spital, ceea ce consider că m-a ajutat foarte mult în ceea ce privește comunicarea cu oamenii și de asemenea cu gestionarea anumitor situații în care am lucrat sub presiune. Aceasta experiență m-a ajutat să am răbdare, să fiu empatică, să fiu înțelegătoare, și m-a pus în diferite situații în care trebuia să i-au decizii atât singură cât și în echipă pentru binele și sănatatea pacientului. Ceea ce este la fel și ca însoțitor de bord. Sănătatea și siguranța pasagerilor este pe primul loc!
Care crezi că au fost atuu-rile tale pentru care ai obtinut acest job?
Consider că răbdarea și faptul că sunt prietenoasă au jucat un rol esențial, dar și faptul că îmi place să lucrez în echipă, lucru care se datorează faptului că am făcut practică la spital, după cum am menționat anterior. Am observat și faptul că recrutorii caută persoane care știu să lucreze cu oamenii. Persoane care dispun de anumite calitați „cheie” (răbdare, seriozitate, profesionalism, tenacitate și multe altele) , care știu cum să abordeze tot felul de situații și să se muleze în funcție de dificultatea acestora. Lucruri pe care consider că le-am demonstrat în timpul probelor. În concluzie, pot spune pe scurt că încrederea în mine , răbdarea și felul meu de a fii prietenoasă cu cei din jur au jucat un rol foarte important în obținerea acestui post.
Ce le poti spune celor care isi doresc acest job?
Rămâneți perseverenți! Nu lăsați frica de eșec să vă oprească. Fiecare încercare este o oportunitate de a învăța și de a crește. Îmbrățișați provocările, deoarece acestea sunt cele care vă vor întări caracterul și vă vor duce mai aproape de visurile voastre. Viitorul este al vostru! Mergeți cu încredere spre el, și nu uitați să sărbătoriți fiecare mică victorie pe parcurs. Visurile voastre merită fiecare efort! Puteți să luați acest mesaj de la mine, ca încurajare! Eu care am aceasta pasiune pentru zbor de mică, și acum la 22 de ani am reusit să obțin postul de însotitoare de bord! Mult succes tuturor!
2-3 Noiembrie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/
Nu sunt comentarii