Astazi m-am trezit cu o stare buna si se anunta o zi excelenta, plina de soare si voie buna. Pentru ca urmeaza o zi perfecta, e indicat sa si scriem despre un oras aproape perfect: New York!
New York este o adevarata sursa de inspiratie pentru oricine: scriitori, actori, scenaristi, calatori si turisti. Asa ca, nu e de mirare ca atunci cand vedeai JFK pe rosterul tau, sareai in sus de bucurie! DXB-JFK e un zbor dificil, insa toti insotitorii de bord isi doresc aceasta destinatie.
Zborul, operat cu aeronava A380, este extrem de solicitant: avionul este mereu plin iar pasagerii vor mereu cate ceva. Fiind vorba de pasageri americani, iti cer mereu ceva cu zambetul pe buze si spun „please” si „thank you”. Asa ca nu te poti supara sau incrunta. Beau multa cafea pe zbor, circula pe culoar si stau de vorba si intre ei si cu stewardesele. Partea buna este ca nu au atat de multe bagaje si sunt incantati sa zboare cu una dintre cele mai bune companii din lume: Emirates Airlines.
Layoverul din New York este de doar 30 de ore, la un zbor direct de 14 ore (cu pauza pentru echipaj). DXB-JFK iti aminteste de ce ai ales acest job si cat de norocoasa esti ca esti stewardesa. A mai existat o varianta de zbor la New York, cu escala in Milano, cu un avion de tip B777. Insa, layoverul era acelasi, cu cate 24 de ore petrecute in Milano, asadar un trip de 5 zile in total.
Cand ajungi pe JFK, ai un mic soc. Chiar daca am vazut sute de aeroporturi, JFK e un aeroport mare si aglomerat. E agitatie peste tot in jurul tau, cozi la vize si control pasapoarte. Oamenii de langa tine sunt de nationalitati care mai de care mai ciudate si esti un pic bulversat. Norocul nostru este ca, fiind insotitori de bord, trecem ceva mai repede de vama si ajungem in autobuzul care ne duce la Hotel.
Nimeni nu sta in hotel cand ajunge in New York. Indiferent cat de greu a fost zborul sau cat de obosit esti, nu merita sa stai in camera in orasul care nu doarme niciodata. Facem planul de bataie inca din autobuz si ajunsi la hotel, in 30 de minute suntem in lobby, pentru a pleca in explorarea orasului.
Pe lista de TO DO includem de fiecare data masa la un restaurant cu specific american in care incercam un burger si aripioare picante, o mini sesiune de shopping la Victorias Secret si Macy’s si zeci de poze in Times Square Garden.
- Ce poti sa vezi in layoverul in New York?
Desi nu ai mult timp la dispozitie si esti obosit dupa zborul de 14 ore, macar 12 ore le petreci in oras, inainte de a te intoarce la somnul pentru zborul retur. Pentru ca am mers de mai multe ori la NY, am incercat sa impart obiectivele turistice in serii de 6-7, ca sa pot sa acopar intregul oras.
In New York e frumos sa te plimbi pe strazi, sa simti aroma orasului, sa mananci un covrig in Central Park, sa hranesti veveritele care alearga printre frunze si copaci si sa stai de vorba cu localnicii. Trebuie neaparat sa iei metroul (in NY toata lumea merge cu metroul) si sa mergi la locul unde se aflau turnurile gemene cazute pe 11 Septembrie 2001, sa mergi la insula pe care se afla Statuia Libertatii si sa te plimbi prin faimosul cartier Manhattan. Nu uita sa iei cu tine si o cafea de la Starbucks, pentru ca gasesti cate o astfel de cafenea la fiecare colt de strada.
Daca ai timp, poti sa treci podul Brooklyn, sa mergi in Queens sau New Jersey. Nu incerca sa intri in cartierul Bronx, pentru ca se intampla multe accidente acolo, chiar si turistilor ceva mai indrazneti.
O experienta de incercat inainte de apus este Empire State Building (ramasa acum cea mai inalta cladire din New York). Urci la etajul 86 (ti se infunda urechile in lift) si ai o priveliste superba a intregului oras. Toate cladirile sunt inalte, dichisite si te fac sa te simti mic si insignifiant in fata atator minunatii facute de americani. Atentie la vant: bate puternic!
Ma declar un fan inrait al orasului, mai ales ca New York-ul are cate ceva de oferit tuturor: cluburi de fitze si restaurante elegante unde poti intalni celebritati, muzee si biblioteci uriase, zone simbol, pe care ai ocazia sa le vezi doar in filme. Preturile sunt mari pentru SUA, insa medii comparativ cu alte zone ale lumii. Americanii sunt prietenosi, insa in centru vei vedea multi afro-americani si indieni, care vand sau cumpara ceva.
Recomand cu caldura aceasta detinatie reprezentativa a Americii in care m-as intoarce mereu cu drag.
Zboruri line!
4 Comentarii
Felicitari pentru tot ce ai trait si pentru viata frumoasa pe care ti-ai construit-o!
Sper sa ajung si eu intr-o buna zi in locurile minunate pe care ni le prezinti cu atat de mult drag!
Mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase și îți țin pumnii! 🙂
Sarut mana
Scuza-ma, ce aparat foto folosesti ? FAci niste poze absolut minunate.Nu contest experienta si „ochiul” insa…..aparatul…..
Multumesc anticipat ! Zboruri placute !
Buna si Multumesc :)! Am folosit un Nikon si un Canon. Modele mici, de calatorie :)!