Israel. Taramul Fagaduintei, sau locul in care mi-am dorit sa ajung in ultimii ani, si unde, atunci cand zburam ca stewardesa Emirates, nu puteam merge, de teama ca nu voi mai putea intra inapoi in Dubai daca ma trezesc cu stampila pe pasaport.
Asadar, planetele s-au asezat in decembrie si iata ca am ajuns in Tel Aviv si Israel acum 2 saptamani. Iar astazi va invit sa parcurgeti un nou episod din Jurnal de calatorie, vazut prin ochii unei foste stewardesa.
Variantele de transport pana in Israel sunt multe din Bucuresti. Wizz Air, El Al, Tarom si Blue Air zboara catre Tel Aviv, si la distanta de doar 2 ore si 15 minute ai 24 de grade si un soare stralucitor aproape tot timpul anului. Noi ama les Wizz Air si nu am regretat, cursa a fost lina, stewardesele extrem de prietenoase si de ajutor iar aterizarea perfecta. Ajunsi in Israel am trecut rapid prin control, unde ni s-au pus cateva intrebari scurte si am primit un bilet de intrare in tara, fara ca pasaportul nostru sa fie atins de stampila. Practic, daca ai stampila de Israel in pasaport, e dificil sa mai intri in tarile arabe, dupa. Dar evreii au gasit o varianta comoda pentru miile de pelerini si turisti, au facut o „foita” pe care ti-o inmaneaza la intrare si inca una pe care o primesti la iesire, dupa un alt scurt interviu despre durata vizitei, locul in care vei sta, ce faci in tara, etc.
Primele 2 zile le-am petrecut in Tel Aviv – care desi e cel mai cunoscut oras din Israel, nu e capitala – capitala e la Ierusalim, despre care va povestesc putin mai jos. Tel Aviv e un oras viu si colorat. Vesel, plin de turisti, curat si construit dupa stilul american (palmieri, autostrazi largi, plaja lata si briza usoara). Desi aveam o mica temere vizavi de siguranta in aceasta zona, nicio secunda nu m-am simtit in pericol. Camere de luat vederi se afla pe toti stalpii si se pare ca faptul ca toti cetatenii (femei si barbati), fac armata la 18 ani, ajuta la intretinerea acestei stari bune si de siguranta din oras.
Tel Aviv e un oras in care te poti plimba mult pe strada, ai zone unde oamenii pur si simplu ies sa faca sport (malul marii) sau sa simta cultura araba, pentru ca imediat lipit de oras se afla cetatea Jaffa, orasul arabesc din/de langa Tel Aviv. Evreii sunt super primitori, mancarea si bautura sunt prezente pe toate mesele, aproape pana la refuz, pentru ca, spun evreii, masa trebuie sa fie tot timpul plina atunci cand servesti micul dejun, pranzul sau cina.
Asadar, pe to do listul de Tel Aviv trebuie sa mentionez: plimbare pe faleza, plaja, shopping in zona veche a orasului (Neve Tzedek) acolo unde veti gasi multe magazine vintage si neaparat cetatea Jaffa, unde aveti bazare si gustati putin din cultura araba. La capitolul mancare, in orice restaurant alegeti sa mergeti, masa va fi plina. Se incepe cu multe tapasuri mici, gen antreu, apoi alegeti un fel principal de mancare. Recomand de departe restaurant arhi-cunoscut – The Old Man and the sea, in portul din Jaffa, unde am mancat fabulos de bine.
Las pozele sa vorbeasca de la sine si continuam mai jos cu Ierusalimul.
Ierusalim. La doar 50 de minute distanta de Tel Aviv se intinde cetatea Ierusalim. Un loc sfant nu doar pentru noi, crestinii, ci pentru 3 religii monoteiste care se infratesc acolo: iudaism, islamism si crestinism. E chiar putin ciudat cum vezi, aproape una langa cealalta, o biserica crestina, o sinagoga si o moschee. Totul in pace si armonie. Cetatea e inconjurata de maslini si mai departe putin, de un desert stancos. Vremea e putin mai rece decat in Tel Aviv, insa la fel de insorita. Prima oprire pe care am facut-o a fost in Gradina Ghetsimani, acolo unde energia te copleseste si chiar simti ca a insemnat ceva acel loc. Cand intri in cetate, te opresti apoi la Zidul Plangerii, treci prin cele 4 cartiere (crestin, armean, evreiesc si musulman), ca sa ai apoi ocazia sa mergi pe Drumul Crucii. Fiecare piatra si fiecare colt are o istorie si o poveste, astfel ca pentru mine, care visam de mica sa ajung aici, a fost o mare bucurie cand mi-am amintit toate pasajele din Biblie, la fata locului.
Dupa drumul crucii principalul obiectiv este Mormantul Sfant, acolo unde Mantuitorul a fost inmormantat si unde acum se afla Biserica Sfantului Mormant, locul in care in fiecare an, in Noaptea de Inviere, lumina se aprinde singura, prin puterea rugaciunii si a lui Dumnezeu. Dealul Golgotei este chiar langa mormant si multe alte biserici, pe care va recomand sa le vizitati. Ierusalim e absolut superb – cetatea veche e construita din piatra alba si foarte bine ingrijita, adaposteste toate religiile monoteiste si iti da un vibe excelent. Orasul nou este elegant, luxos si foarte bine pus la punct: hoteluri de 4 si 5 stele, drumuri aranjate, spatii verzi si multe magazine/malluri. Recomand ca daca mergeti in Israel sa nu ratati o vizita in Ierusalim, de preferat insa cu un ghid, pentru ca veti afla mult mai multe informatii decat daca ati merge singuri. Si inca ceva, noi nu am prins cozi deloc, la intrarea la mormanul sfant am stat fix 20 de minute la coada.
Din nou, las pozele sa vorbeasca de la sine si va urez zboruri line!
1 Comment
Recomand si eu! E foarte frumos Israelul, am fost de 2 ori acolo, in pelerinaj si pe cont propriu….:) intr-adevar e putin periculos dar merita macar o data in viata sa vizitezi Israelul. Am fost si cu transportul in comun, in multe statii sunt soldati care pazesc statia, la fiecare intrare in cetate sunt soldati, intr-adevar nu e un loc safe dar merita. In pelerinaj am vizitat tot Israelul, am fost si in Betleem, la marea moarta, marea galileei…e pur si simplu SUPERB!