Cand m-am angajat prima oara in aviatie, eram atat de fericita incat nu vedeam decat orarul perfect, colegii minunati, avioanele roz si rasaritul/apusul pe fereastra unui avion. Nu aveam cu ce sa fac comparatie, tot in aviatie, si nici nu imi doream. Dupa ce am inceput sa imi fac mai mult prieteni din acest domeniu si am plecat si eu, ca stewardesa la Emirates, companie de linie din Orient, am inteles ca fiecare job de stewardesa si fiecare companie la care lucrezi are partile ei bune si partile rele. Asadar, o sa va spun mai jos, care mi s-au parut a fi partile pozitive si partile negative ale jobului de stewardesa la Wizz Air.
STEWARDESA WIZZ AIR – PRO
- prezenta langa familie, prieteni si cei dragi tie, la finalul zilei, este extrem de importanta;
- salariul este peste medie, si e format si din comision din vanzari, bonusuri, asigurari de sanatate
- posibilitatea rapida de avansare (intr-o companie mica, dar care se extinde repede, sansele sa avansezi sunt foarte mari)
- poti calatori foarte ieftin (uneori gratis), in reteaua de zbor a companiei pentru care lucrezi – primesti inclusiv bilete de avion cadou de Craciun sau pentru merite speciale
- mediul de lucru e format din colegi de aceeasi nationalitate ca si tine cu care poti dezvolta relatii de prietenie
- cunosti echipajul cu care zbori, fiind vorba de baze mai mici, cu putini oameni angajati
- uneori, la deschiderea unei noi baze, poti fi trimis sa zbori ca senior intr-un alt oras
- costurile de obtinere a licentei de zbor cat si trainingul de 4-5 saptamani, sunt suportate de companie. Singura ta obligatie este sa ramai sa lucrezi pentru ei pentru minim 12 luni.
- varsta minima pentru angajare ca insotitor de bord este de 18 ani
- fiind in tara, iti poti finaliza studiile. In plus, programul este flexibil si pot ajunge la examene.
- programul de zbor este flexibil ( zbori, in medie, 12-14 zile pe luna si uneori zboruri de noapte)
- avioanele sunt mai mici (A320), pasageri mai putini fata de companiile mari (capacitate maxima 180 de pasageri).
- comisionul din vanzari este proportional cu implicarea si munca depusa de fiecare insotitor de bord si poate ajunge la 300-400 de euro/luna.
STEWARDESA WIZZ AIR – CONTRA
- salariile oferite sunt mai mici decat la o companie de linie, proportionale cu nivelul de trai din Romania
- in cazul in care doresti sa parasesti compania mai devreme de 12 luni trebuie sa suporti cheltuielile facute de companie pentru obtinerea licentei de zbor
- fata de companiile mari, compania Wizz Air nu are layovere iar toate zborurile sunt dus-intors, neputand cobori din avion
- companiile mari au intelegi pentru bilete la pret redus pentru toti angajatii lor. Companiile low-cost insa, nu ofera aceasta facilitate.
- nu ai sansa sa calatoresti in toata lumea, decat pe banii tai
- nu ti se asigura cazare de catre companie, aceasta fiind responsabilitatea ta.
Eu, dupa ce am incercat atat jobul de stewardesa Wizz Air cat si unul dintre cele mai ravnite joburi, de stewardesa Emirates, pot decide ca as alege oricand compania Wizz Air, pentru ca poate fi atat o rampa de lansare pentru cei tineri si fara experienta in aviatie, dar si o companie la care sa revii, in tara, pentru a-ti intemeia o familie.
Daca vrei sa lucrezi la Wizz Air, compania angajeaza stewardese toata luna ianuarie. Te asteptam la cursul nostru de pregatire pentru interviul Wizz Air, pe 18 ianuarie:
18 ianuarie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul Wizz Air, cu Cristina Toader si Ana-Maria Tutoveanu, ambele foste stewardese Wizz Air. Detalii si inscrieri aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-pregatire-wizz-air/
18 Comentarii
Buna ziua!
Cristina, te rog frumos, mai scrie inca un articol despre acest job ca oamenii sa inteleaga ca stewardesele nu sunt ”parasute”. De unde conceptia asta a lor? Si poti sa te lamuresti asupra faptului, cautand pe FB anuntul celor de la Qatar Airways in care precizeaza ca vor veni in Timisoara sa recruteze si am vazut un comentariu al unui domn care m-a indignat. De ce nu ne putem respecta intre noi? De ce noi, stewardesele suntem vazute ca niste chelnerite ori ”parasute” in cazul domnului si multe alte exemple urate..!? Mi se pare una din cele mai frumoase pasiuni pe care un om le poate avea…sa zboare, sa se autodepaseasca, sa incerce sa atinga absolutul. Nu e lucru usor dar e absolut minunat cand Dumnezeu te rasplateste cu un rasarit ori un apus minunat care iti linisteste sufletul. Cer senin si aterizari line tuturor!
Cum sa stea sa scrie un articol pe tema asta (absurda de altfel ?!) doar pt ca un „domn” a etichetat asa insotitoarele de zbor, la finalul nu stiu carui articol… Sa fim seriosi!
Stigmatizarea oricum va persista, din pacate, indiferent cate articole s-ar publica… Le e mai la indemana oamenilor sa continue cu rautatile astea…
Cristina ne transmite frumusetea acestei meserii, nu cred ca se opreste sa lupte cu morile de vant…
Multumiiim! 🙂
Buna Alina
Uite dacă vrei iti răspund eu de ce, mai ales ca sunt si bărbat, poate sunt in poziția de a o face..
Oricare bărbat care crede ca o domnișoara, fata, femeie CC ( Cabin Crew ) este in automat si o parașută, e doar .. Un biet incult care habar nu are pe ce lume trăiește!! Sa fie clară idea asta, o spun si o susțin la modul cel mai absolut, datorită faptului ca oricine, cu un pic de curiozitate, si Căutare pe oricare forum, sau jn general pe net își poate da seama ca asistentele de zbor sunt femei cu cap, inteligente, de cele mai multe ori cu un Master sau o universitate, cel puțin, la activ, ca vorbesc cel puțin 2 limbi străine, si ca fac aceasta meserie din pura placere sau din dorința de a construi o cariera mai departe, ori ca tu, bărbat, sa spui ca sunt femei ușoare, înseamnă ca ești dus cu capul si habar nu ai despre ce vb!! Atunci si toți marinarii de pe nave sunt gay, si toți bărbații CC sunt la fel de parașute, șamd! E o munca grea, care cere multe sacrificii, si mai ales sa fi departe de cei dragi, familie sau iubit, si de cele mai multe ori fetele nuci nu au posibilitatea sa aibă un iubit, decât din același mediu profesional ca si ele, si care le poate înțelege la perfecție, așa cum se întâmpla cu doctori, infirmieri, polițiști, avocați, pompieri, etc. De acea se poate întâmpla si e foarte firesc ca doamnele sa aibă aventurile lor, când si cu cine doresc fără sa dea explicații nimănui, este un aspect Privat al vieții lor si le privește strict pe Ele!! Așa ca orice idiot care își permite sa spună ca stewardesa e o parașută e doar un biet idiot care trebuie doar ignorat, ca atât știe si el, pe lumea asta, in cel mai fericit caz! Iar voi ( noi toți ) sa continuam sa ne vedem de treaba si de cariera noastră.. Si sa ai lăsam pe acești inculți cu balele la gura sa ne admire din spate ( dacă ma înțelegi ) căci, doar cu atât ramân! Inutil sa încerci sa explici ceva atât de simplu unui bărbat care nu aude si nu vede.
PS. Asistentele de zbor in opinia mea, sunt printre cele mai delicate, distinse si discrete doamne pe lumea asta, si numai faptul ca mie ca bărbat una dintre ele îmi Dăruiește fie chiar si un simplu Zâmbet, e un motiv de bucurie pura, si onoare!
Foarte frumos!
De curiozitate m-am uitat si eu sa vad despre ce e vorba pe pagina de Facebook a celor de la Qatar Airways si am citit si eu comentariul stimabilului domn care culmea, lucreaza in aviatie. Important este sa va faceti treaba in continuare si sa nu mai bagati in seama ce spune X ori Y…lumea vb.indiferent daca faci bine sau rau.
P.S Gabriel ai dreptate!! 🙂
SKC, guys!! 😉
Buna seara.
Cristina,spune mi te rog,mai sunt locuri libere pt.cursul pregatitor de sambata?
Daca da,la ce ora incepe?
Imi dorec mult sa pot participa.
Multumesc
O seara frumoasa.
Buna Olivia! Cursul incepe la ora 10.00. Mai sunt locuri, te asteptam cu drag. Dupa confirmarea de plata, vei primi si mai multe detalii. O zi frumoasa!
M-ar interesa un asemenea job. Ce studii trebuie sa ai ca sa obții acest job?
http://www.cumajungistewardesa.ro/conditiile-eliminatorii-la-interviul-de-angajare-ca-stewardesa/
Comentariul tau Alina e departe de subiect. Cristina nu trebuie sa scrie inca un articol despre cum sunt stewardesele vazute sau cum ar trebui sa fie. A scris destul despre rolurile unui Cabin Crew. Ca in orice industrie, exista si parasute. Pot avea master, doctorat, sa cunoasca 4 limbi straine si sa fie parasute. Iar Gabriel a explicat perfect si de ce. Orice om are nevoi, mai ales fiind departe de casa. Conceptul asta a ramas in mintea oamenilor de pe vremea Tarom-ului si nu il poti schimba de pe azi pe maine, ci in timp. Asta nu inseamna ca toate trebuiesc bagate in aceeasi oala. Sunt mii de casnicii fericite in aviatie. Chelnerite sau slugi? Da, asa este. Aparte de ce vieti suntem capabili sa salvam in cazuri medicale sau de urgenta. Insa decat manager la o companie pe 25 de mil, mai bine stewardesa pe 1000-3000E. Eu am invatat sa accept criticile. Poate inveti si tu si nu mai dai importanta domnilor de pe facebook. Seara faina
Buna, Cristina
Ai informatii noi, cu privere la eventuale recrutari Wizz?
Felicitari pt munca depusa 🙂
[…] la marile companii aviatice care angajeaza romani. Dupa ce am scris de ce merita sa lucrezi ca stewardesa Wizz Air, astazi a venit momentul sa vorbim despre plusurile si minusurile jobului de stewardesa […]
Buna Cristina,
Sunt foarte incantata de toate informatiile gasite pe blogul tau si cumva simt un imbold sa incerc si eu un interviu, cum mi-am dorit de mica sa fiu stewardesa. Parca vazand aventurile tale simt ca pot si eu sa las comfortul jobului 9-5 pentru ceea ce imi doresc.
Dar am o intrebare: cand am zburat am avut o problema destul de deranjanta, la aterizari ma dor urechile si imi pocnesc foarte tare iar durerea ramane si pentru urmatoarele 2 zile uneori. Am observat ca se intampla in principal cand la aterizare este foarte innorat afara sau ploua (asta presupun dupa experientele cu aceste dureri). Medicul mi-a spus ca e normal si o treime din oameni patesc asta, e comun.
Acest aspect ar putea fi foarte des un impediment pentru mine spre exemplu in a-mi continua „tura” pe o cursa care se intoarce.
Stii/cunosti cumva persoane cu probleme asemanatoare? Se obisnuieste organismul cu asa ceva? Exista ceva pastilute sau remedii?
Te intreb in calitate de „seasoned flier” nu de doctor, poate stii vre-un mit, vreo legenda.
Astept cu nerabdare raspunsul tau.
Multumesc,
Cristiana B.
Buna, daca esti putin racita, chiar si doar infundata cat de putin, se intampla astfel de situatii. Organismul se obisnuieste insa rapid sa stii, pe masura ce zbori mai mult 🙂
Bună ziua!
As vrea sa stiu care este limita de vârstă (maxim). Ma interesează cursul si vreau sa stiu daca pot aplica.
Multumesc.
Buna, sigur ca da. Limita e 40 de ani.
Bună Cristina! Care este limita de vârstă pentru care pot aplica la Wizz Air? Mulțumesc!